Image 1
Image 2

ȘEDINȚĂ LA CONSILIUL JUDEȚEAN SATU MARE

S-au împărțit 36,8 mil lei pentru comune și orașe

Vineri, 26 ianuarie, consilierii judeţeni sătmăreni au fost convocaţi pentru şedinţa ordinară a lunii. La invitaţia preşedintelui consiliului Judeţean Satu Mare, au răspuns afirmativ iniţial 27, iar apoi 28 de consilieri judeţeni.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

Pentru autorităţile publice locale, cel mai important a fost acela cu privire la repartizarea cotei de 6% din impozitul pe venit. S-a menţionat faptul că, suma repartizată este mai mică decât cea din anul precedent, iar criteriile de repartizare au fost discutate cu primarii. La comune, sume peste media judeţului s-au alocat acolo unde era necesară susţinerea implementării unor investiţii cu impact judeţean, iar apoi, progresiv s-au alocat sume mai mari, dar egale pentru oraşele judeţului, cu valori mai mari s-au ales cele două municipii Satu Mare şi Carei.

 

Iată sumele repartizate, scrise în mii lei: Agriş – 430, Andrid – 430, Apa – 430, Bârsău – 510, Batarci – 430, Beltiug – 430, Berveni – 439, Bixad – 430, Bogdand – 600, Botiz – 430, Călineşti-Oaş – 430, Cămârzana – 430,  Cămin – 430, Căpleni – 460,  Căuaş – 450, Cehal – 450,  Certeze – 430, Ciumeşti – 430, Craidorolţ – 450, Crucişor – 450, Culciu – 600, Doba – 430, Dorolţ 450, Foieni – 430, Gherţa Mică – 450, Halmeu – 440, Hodod – 450, Homoroade – 450,  Lazuri – 450, Medieşu Aurit – 430, Micula – 430, Moftin – 450, Odoreu – 430, Oraşu Nou – 500, Păuleşti – 430, Petreşti – 430, Pir – 460, Pişcolt – 430, Pomi – 450, Porumbeşti- 430, Racşa 500, Săcăşeni – 430, Sanislău – 430, Santău- 430, Săuca  – 470, Socond- 430, Supur- 450, Tarna Mare – 430, Târşolţ- 430, Terebeşti – 450, Tiream – 430, Turţ- 430, Turulung – 430, Urziceni – 430, Valea Vinului 450, Vama – 430, Vetiş – 430, Viile Satu Mare – 430. Tolat comune 26.329 mii lei. Municipiul Satu Mare – 5.000, municipiul Carei 1.500 – total municipii 6.500 de lei, Ardud – 1.000, Livada – 1.000, Negreşti-Oaş – 1.000, Tăşnad – 1000, total oraşe 4.000. Suma totată repartizată unităţilor administrativ teritoriale a fost de 36.829 mii lei.

 

După finalizarea dezbaterii punctelor înscrise pe ordinea de zi, consilierul Ioan Belbe s-a interesat cu privire la data finalizării bugetului Consiliului Judeţean Satu Mare, pentru anul 2024. Răspunsul preşedintelui Pataki Csaba a fost că, sunt şanse de finalizare până la sfârşitul primei  decade din luna februarie.

 

La această şedinţă, alături de consilierii judeţeni, au participat şefi de servicii din cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare, dar şi directori de instituţii subordonate Consiliului Judeţean.

 

citește și

Consiliul Judeţean contractează un credit de 25 de milioane de lei pentru continuarea investiţiilor

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns