Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Sâmbătă, Olimpia MCMXXI începe barajul cu Luceafărul Bălan

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Sâmbătă, Olimpia MCMXXI începe barajul cu Luceafărul Bălan
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol


Joacă sâmbătă în deplasare, pe Gâlgău Arena, de la ora 18.00

Ziua de 17 iunie este rezervată meciurilor din manşa tur a barajului de promovare în Liga a 3-a. Campioana judeţului Satu Mare, Olimpia MCMXXI va juca în deplasare cu Luceafărul Bălan, campioana judeţului Sălaj.

Este un ”duel” la capătul căruia ambele echipe îşi doresc să promoveze într-un campionat organizat de Federaţia Română de Fotbal. La prima vedere se anunţă a fi o ”dublă” echilibrată.

Luceafărul Bălan a devenit campioană în judeţul Sălaj pentru a doua oară în istorie. Prima dată a câştigat titlul în anul 2015. Luceafărul Bălan este echipa care a eliminat în anul 2015 echipa a doua a Olimpiei Satu Mare (antrenori Mircea Bolba şi Cristian Popa), după o răsturnare de situație spectaculoasă. Sălăjenii au pierdut atunci primul meci de pe stadionul Olimpia, scor 1-2, iar în retur, la Gâlgău Almaşului, au câştigat cu scorul de 5-2. Apropo, a atunci a jucat echipa a doua a fostei Olimpia, echipa principală fiind lăsată să “moară” de autorități în Liga 2, în sezonul 2017-2018. Imediat după, în primăvara anului 2018 suporterii au decis să ducă mai departe spiritul olimpist și au înființat echipa Olimpia MCMXXI Satu Mare, în prezent campioana județului.

Olimpia MCMXXI a avut parte de un sezon intern destul de solicitant, cu multe echipe echilibrate valoric. Dar în playoff s-a dovedit a fi mai ”proaspătă” şi a reuşit să câştige campionatul din Satu Mare la o diferenţă destul de confortabilă.

A fost un sezon greu şi în care ne doream să câştigăm campionatul. Pot să spun că ne-am atins primul obiectiv. Urmează barajul, obiectivul cel mai important, pentru accederea în Liga a 3-a”, ne-a declarat antrenorul Cristian Popa.

Ne dorim să luăm o opţiune serioasă pentru promovare încă după primul meci. Aşteptăm să vină cât mai mulţi spectatori să ne susţină la aceste meciuri”, a declarat antrenorul Luceafărului Bălan, Emil Ionaş, în ziarul Sportul Sălăjean.

Meciul tur este programat să înceapă sâmbătă, de la ora 18:00, la Gâlgău Almaşului, comuna Bălan. Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat la acest meci la centruj pe Norbert Kemenes. Tot din judeţul Maramureş sunt şi asistenţii Daniel Lar şi Cristian Mureşan. Observator de arbitri va fi Marian Salomir (Cluj-Napoca), iar delegat de joc Melian Nădăşan (Ţaga – Cluj).

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns