Naționala României de rugby susține sâmbătă seară ultimul meci de verificare înaintea marilor bătălii pe care le va da la Campionatul Mondial din Anglia.
Sâmbătă, de la ora 21.00, românii vor juca împotriva naționalei insulare din Pacific, cu Tonga. Meciul va putea fi urmărit în direct pe TVR1, iar gazda partidei va fi stadionul “Arcul de Triumf”.
“Dorim un rezultat bun cu Tonga, ultimul meci amical înaintea Cupei Mondiale din Anglia. Sperăm să fie un spectacol agreabil pentru spectatori, iar noi să testăm stadiul de pregătire al echipei naționale a României. În ultima confruntare scopul nostru este să căpătăm cât mai multă încredere în vederea participării, cu succes, la Cupa Mondială”, a declarat Haralambie Dumitraș, președintele Federației Române de Rugby.
Fii primul care comentează