Echipe precum Brazilia, Spania, Italia şi Uruguay, şi nu numai, vor oferi un spectacol fotbalistic timp de două săptămâni
A şaptea ediţie a Cupei Confederaţiilor este gata să înceapă sâmbătă seară. Competiţia este o avanpremieră a Campionatului Mondial şi este organizată de ţara care va găzdui turneul final din 2014, de Brazilia.
Anul acesta, la Cupa Confederaţiilor vor participa campioanele celor şase confederaţii ale FIFA, respectiv – Uruguay, Mexic, Japonia, Nigeria, Tahiti şi Italia, alături de ţara gazdă, Brazilia şi de campioana mondială, Spania. Turneul se întinde din 15 iunie şi până în 1 iulie, iar meciurile se vor putea vedea la TVR 1, unele în direct, altele înregistrate. Fotbalul va fi la mare înălţime deoarece sunt prezente ultimele trei campioane mondiale: Brazilia – 2002, Italia – 2006 şi Spania – 2010.
Stadioanele care vor găzdui meciurile sunt din Belo Horizonte – capacitate 62.457 de locuri, Recife – capacitate 44.248, Brasilia – capacitate 70.064, Rio de Janeiro – capacitate 78.639, Fortaleza – capacitate 64.846, Salvador – capacitate 55.000.
Cupa Confederaţiilor, putem spune că este o adevărată Ligă a Campionilor, a naţionalelor. A fost câştigată până acum de Brazilia (de trei ori), Franţa (de două ori) şi Mexic (o dată). Grupe, program, şi televizările de pe TVR 1:
Grupa A: Brazilia, Italia, Japonia, Mexic.
Grupa B: Nigeria, Spania, Tahiti, Uruguay.
Faza grupelor
– Sâmbătă, 15 iunie, ora 22.00, Brazilia – Japonia (înregistrare, ora 23.00);
– Duminică, 16 iunie, ora 22.00, Mexic – Italia (înregistrare, ora 23.00);
– Luni, 17 iunie, ora 1.00, Spania – Uruguay (în direct);
– Luni, 17 iunie, ora 22.00, Tahiti – Nigeria (înregistrare, ora 23.00);
– Miercuri, 19 iunie, ora 22.00, Brazilia – Mexic (în direct);
– Joi, 20 iunie, ora 1.00, Italia – Japonia (în direct);
– Joi, 20 iunie, ora 22.00, Spania – Tahiti (înregistrare, ora 23.00);
– Vineri, 21 iunie, ora 1.00, Nigeria – Uruguay (în direct);
– Sâmbătă, 22 iunie, ora 22.00, Italia – Brazilia (în direct);
– Sâmbătă, 22 iunie, ora 22.00, Japonia – Mexic (înregistrare, ora 0.00);
– Duminică, 23 iunie, ora 22.00, Nigeria – Spania (în direct);
– Duminică, 23 iunie, ora 22.00, Uruguay – Tahiti (înregistrare, ora 0.00);
Runda decisivă
– Miercuri, 26 iunie, ora 22.00, Semifinala 1: 1A – 2B (în direct);
– Joi, 27 iunie, ora 22.00/23.00, Semifinala 2: 2A – 1B (în direct);
– Duminică, 30 iunie, ora 19.00, Finala mică (înregistrare ora 21.00);
– Luni, 1 iulie, ora 1.00, Finala mare (în direct).
Fii primul care comentează