Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Sancţiuni pentru deputaţii cu absenţe nemotivate

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis, luni, sancţionarea a 4 deputaţi, Mircea Roşca, Florentin Gust, Aurelian Popescu şi Andrei Sava, care au absentat nemotivat de la Parlament în noiembrie şi decembrie anul trecut, acestora urmând să li se reţină 1% din indemizaţie pentru fiecare zi de absenţă.

Secretarul Camerei Nicuale Mircovici a făcut aceste precizări, după şedinţa Biroului Permanent, arătând că a fost aprobată în acest sens o notă a secretarului general al Camerei Cristian Buican.

“A fost aprobată o notă a secretarului general privind patru colegi deputaţi care au avut absenţe nemotivate şi nu au făcut demersuri pentru motivarea lor. E vorba despre Mircea Roşca, Florentin Gust, Aurelian Popescu şi Andrei Sava. Biroul Permanent a stabilit reţinerea pentru fiecare zi de absenţă nemotivată a 1% din indemnizaţia brută a deputatului respectiv. Asta înseamnă că se vor reţine pentru domnii în cauză 15, două, una sau 5%, în funcţie de numărul de zile pe care le-au avut”, a explicat Mircovici, citat de Mediafax.

Deputatul PNL Mircea Roşca a fost arestat preventiv în 20 noiembrie 2014, după ce Camera a aprobat solicitarea DNA de încuviinţarea arestării preventive, apoi din 25 ianuarie a fost plasat în arest la domiciliu. În 14 aprilie, judecătorii instanţei supreme au decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns