Săpând groapa altuia

Asculta acest articol

După cum era previzibil, Crin Antonescu a câştigat din nou funcţia supremă în PNL. Cu competitori sub standardele lui verbale şi, de asemenea, fără performanţele lui remarcabile de la alegerile prezidenţiale, la congres, în urma votului, mai rămânea de aflat doar diferenţa dintre el şi urmăritorii săi.
Cauzele victoriei lui Crin Antonescu sunt lesne de aflat. În ultimii ani, PNL a fost un partid cu un procentaj mic obţinut la testul alegerilor sau al sondajelor publice. De aceea, este considerată ca o mare performanţă rezultatul de la ultimele alegeri prezidenţiale, reprezentantul liberal având de partea sa nenumărate opţiuni atingând o cifră nescontată.
Desigur, nu s-a pus cu adevărat problema că ar câştiga alegerile prezidenţiale Crin Antonescu,  candidatul liberal fiind considerat din capul locului doar un outsider, unul ce dă culoare unei dispute acerbe dintre Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Dar voturile acordate atunci, la acele alegeri, au fost taxate drept o mare performanţă şi au fost incluse în palmaresul de politician al lui Crin Antonescu şi tocmai acest palmares a făcut diferenţa dintre el şi contracandidaţii săi.
Importanţa sa în partid s-a văzut şi în reacţia liberală ca răspuns la şantajul administrat de el. Dacă nu îmi acceptaţi propunerile pentru noul Statut şi nu sunteţi de acord cu votul pe liste, plec, a ameninţat el membrii liberali şi aceştia au fost de acord cu propunerile sale. A devenit vizibil faptul că liderul PNL era socotit ca o persoană aproape mesianică pentru viitorul grupării liberale. Ludovic Orban, Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Meleşcanu sau alţi lideri liberali nu au prezentat şi nu ar fi prezentat la o adică un asemenea interes din partea membrilor grupării. Evoluţia sa din ultimul an, abilităţile sale retorice l-au aşezat pe un „piedestal” de pe care nu mai putea fi coborât în preajma sau în zilele congresului.
La fel, Crin Antonescu dobândeşte o forţă neaşteptat de mare, în el se produce un cumul de energie când vine la rând tema, dezagreabilă pentru el, a lui Traian Băsescu. Doar prenumele şi numele şefului statului, odată pomenite, sunt sificiente pentru a trezi în liderul liberal calităţile unui dârz lupător. Revarsă în jurul său o ură ce reaminteşte de principiul leninist al luptei de clasă, principiu de multă vreme aruncat la coşul istoriei.
Din nefericire pentru liberali, aceeastă ură va înlocui orice doctrină şi va îngreuna elaborarea unor strategii politice pragmatice. Din nefericire, zicem, pentru că Traian Băsescu va ieşi din politica mare peste cinci ani şi după acest răstimp liberalii vor rămâne fără obiectivul lor proritar. Ori, o strategie trebuie cristalizată pe termen lung, scopurile trebuie să fie înainte de toate sociale, politice, gândite pe baza unei ideologii. Distrugerea PDL şi a lui Traian Băsescu este doar o sarcină conjuncturală, nu poate fi decât un moment al unui traseu care trebuie să fie de perspectivă. Faptul în sine, că singurul scop real al PNL a devenit acesta, de dinamitare a PDL şi  lui Traian Băsescu transformă gruparea liberală într-o formaţiune paramilitară, pentru care nu există niciun alt viitor politic.
De aici şi greşelile ce vor urma: apropierea tot mai mare de PSD spre insatisfacţia electoratului liberal, plecările din partid a unor nemulţumiţi, absenţa unor decizii politice dictate de doctrina liberală, ca şi transformarea PNL  într-un partid provincial, aflat pe marginea anonimatului. O vorbă înţeleaptă, născută din îndelungata experienţă populară spune că cine sapă groapa altuia, cade în ea.