Asistenții sociali au fost anunțați de existența unor persoane aflate în situații vulnerabile, astfel încât în noaptea de luni, 27 noiembrie, spre marți, 28 noiembrie, să poată să le ofere un adăpost împotriva frigului și ninsorilor abundente care au sosit.
“Le mulțumim sătmărenilor că au fost receptivi la apelul nostru și ne-au contactat pentru a veni în sprijinul persoanelor fără adăpost, astfel încât nimeni să nu rămână sub cerul liber în această perioadă rece.
Luni seara, cu sprijinul dumneavoastră și cu ajutorul Poliției Locale, șapte persoane aflate în situații vulnerabile au acceptat să fie ajutate și au fost transportate la Adăpostul de noapte.
În continuare așteptăm să ne fiți alături și să ne contactați în cazul în care cunoașteți cazuri ale unor oameni care nu au un acoperiș deasupra capului. Facem apel la comunitatea locală să semnaleze aceste situații la numărul de telefon 0751.200.703 pentru ca echipa mobilă din cadrul Adăpostului de noapte să poată interveni imediat”, a declarat Adrian Balaj, directorul Direcției de Asistență Socială Satu Mare.
Temperaturile scăzute pot duce la hipotermie și implicit la decese, așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți.
De aceea, este bine ca persoanele care cunosc cazuri de oameni ai străzii, care nu au un acoperiș deasupra capului să îi îndrume pe aceștia spre Adăpostul de Noapte, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Satu Mare, sau să anunțe direct reprezentanții instituției publice, spre a prelua aceste cazuri.
Este foarte important ca acești oameni aflați în dificultate să aibă unde să doarmă, având în vedere temperaturile scăzute din ultimele săptămâni și ninsorile care au venit.
La Adăpostul de Noapte, beneficiarii vor avea parte și de mese calde, posibilitatea să se spele, să primească haine călduroase, dar și produse pentru igiena personală.
Desigur că pentru a putea să beneficieze de toate aceste lucruri, asistenții sociali le impune oamenilor străzii anumite condiții. Aceștia nu pot să intre în centru băuți sau drogați, nu trebuie să provoace scandaluri sau agresiuni asupra celorlalți colegi, dar este necesar să dețină un act de identitate, fie el și temporar.
Dacă nu sunt întrunite aceste condiții, oamenii străzii riscă să fie scoși afară din Adăpost, iar acest lucru este grav, luând în considerare faptul că iarna și-a intrat deplin în drepturi.
Fii primul care comentează