
Competiția se va desfășura pe parcursul a patru zile, dar probele speciale vor avea loc în doar două zile, în locații precum Baia Mare, Sighetu Marmației, Pasul Gutâi și zonele din jurul reședinței de județ.
Cu o istorie de peste 54 de ani, raliurile din Maramureș au purtat diverse denumiri celebre, precum Raliul Castanelor, Raliul Dunării, Raliul României, Raliul Siromex și, mai recent, Raliul Maramureșului. Ediția din acest an poartă tot numele Raliul Maramureșului și face parte din Campionatul Național de Raliuri Winner 2025, fiind etapa a treia a competiției. Evenimentul are loc pe 23 și 24 mai.
De la prima ediție în 1971, proba Gutin a fost punctul culminant al raliului, iar anul acesta sportivii vor concura din nou pe această probă emblematică. După prima ediție nocturnă din 2024, și în 2025 proba Mara se va desfășura pe timp de noapte. Cele două treceri peste Gutin vor fi separate de o Superspecială în Sighetu Marmației. A doua zi, concurenții vor evolua în Țara Chioarului, pe trasee tehnice care au devenit renumite în rândul pasionaților de raliuri din România.
Program complet Raliul Maramureșului 2025:
Joi, 22 mai 2025
18:30 – Conferință de presă, Centrul Comercial Value Center
Vineri, 23 mai 2025
08:30 – 13:30 – Shakedown, localitatea Rus, Satu Nou de Sus
15:25 – Fotografia oficială, Zona Start, Hotel Mara
15:30 – Start festiv, Hotel Mara
18:00 – Start competitiv ziua 1, Bd. Unirii
18:38 – PS1 – Gutin
19:51 – PS2 – Sighetu Marmației
21:59 – PS3 – Mara (noaptea)
Sâmbătă, 24 mai 2025
09:15 – Parc Service, Bd. Unirii
10:43 – PS4 – Fărcașa 1, Start Hotel Mara
11:46 – PS5 – Ciolt 1, Hotel Mara
12:39 – PS6 – Coruia 1, Bd. Unirii
13:32 – PS7 – Superspecială Value Center
14:17 – Parc Service, Bd. Unirii
15:30 – PS8 – Fărcașa 2
16:33 – PS9 – Ciolt 2
17:26 – PS10 – Coruia 2 – Power Stage
19:00 – Festivitatea de premiere, Centrul Comercial Value Center
Toți pasionații de motorsport din Satu Mare sunt așteptați să urmărească acest spectacol automobilistic de top!
Fii primul care comentează