Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Satu Mare – Festivitatea de deschidere a “Zilelor Lucian Blaga”

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Manifestarile au prilejuit evocarea patronului spiritual al scolii care poarta numele marelui om de cultura

Luni, Scoala Lucian Blaga din Satu Mare, invesmantata in straie de sarbatoare, si-a sarbatorit cu sobrietate patronul spiritual.

Aceasta manifestare a devenit deja o traditie, ajungand anul acesta la cea de-a noua editie.

 Invitati la manifestari

 Au onorat cu prezenta lor festivitatile: dr. Ioan Viman, directorul institutiei, Iuliu Ilyes, primarul municipiului Satu Mare, Ioan Pop, directorul Colegiului National Mihai Eminescu, Voicu Rusu, jurnalist, corpul profesoral al institutiei, elevi imbracati in straie de sarbatoare, jurnalisti.

 Discursuri de deschidere

La festivitatea de deschidere a Zilelor Lucian Blaga, directorul Ioan Viman a inceput prin a evoca opera marelui poet, filosof, profesor universitar si publicist Lucian Blaga. El a amintit in acest context poezia preferata de multi romani – “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, din care a citat cateva versuri, apoi s-a referit la drama “Mesterul Manole” si la alte selectii din opera blagiana.

 In continuare, jurnalistul si profesorul de limba romana Voicu Rusu a evocat pe larg secvente din biografia marelui om de cultura roman si european care a fost Lucian Blaga. El a selectat indeosebi anii in care Lucian Blaga a fost scos de la catedra si marginalizat de regimul comunist, fiind amenintat chiar cu temnita pentru faptul ca si-a pastrat verticala coloana vertebrala, fara a se compromite in fata presiunilor regimului de dictatura.

Primarul Iuliu Ilyes a apreciat continuitatea traditiei sarbatoririi patronului spiritual al scolii si a felicitat conducerea pentru initiativa.

La finele sirului de discursuri, Ioan Pop, directorul Colegiului National Mihai Eminescu a subliniat calitatea procesului educativ de la Scoala Lucian Blaga, cu care a incheiat un parteneriat. El i-a invitat pe elevii cu o “pregatire excelenta” care vor absolvi aceasta scoala sa se orienteze spre liceul pe care il conduce.

 Programul dureaza toata saptamana

Manifestarea se intinde pe durata a mai multe zile, de luni pana vineri, incepand cu un medalion literar artistic, avand ca tema celebrarea poetului si filosofului Lucian Blaga, patronul spiritual al scolii.

Astfel, luni a avut loc vernisajul expozitiilor organizate in holul institutiei si concursuri sportive. Marti va avea loc recitalul-concurs “Lucian Blaga – opera poetica”, precum si un concurs de afise pe tema UE. Miercuri este programat un concurs de matematica, iar joi va avea loc un concurs de chimie. Vineri va avea loc festivitatea de incheiere, carnavalul mastilor si tombola.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns