Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Satu Mare: În aproapte trei săptămâni s-au făcut 1.178 de teste de Covid-19 în judeţ

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Testarea de Covid-19 în județul Satu Mare a început în 8 aprilie în Laboratorul Spitalului Județean Satu Mare. În aproape trei săptămâni, prefectul Radu Bud anunță că la nivelul județului s-au făcut 1.178 de teste. Totodată, prefectul județului are un mesaj pentru sătmăreni.

”Evoluția la nivelul județului nostru a pandemiei este sub control și reflectă eforturile comune, individuale și instituționale pe care le-am făcut cu toții în ultima perioadă. Îmi permit să fac această apreciere, deoarece comparat cu alte zone din țară, numărul de îmbolnăviri este scăzut, la fel și numărul de victime raportate.

Cu toate că din 15 mai se anticipează o relaxare a măsurilor impuse prin ordonanțele militare emise în situația de urgență pe care o traversăm, solicit să rămâneți în continuare la fel de vigilenți, precauți, să urmăriți respectarea regulilor și a legislației.

Coronavirusul nu dispare și trebuie să înțelegem că va trebui o perioadă de timp, urmând indicațiile specialiștilor, să coabităm cu acesta și să ne adaptăm continuu pentru a ne păstra starea de sănătate.
Următoarele trei săptămâni sunt cruciale în confruntarea pe care o ducem.

Nu putem irosi tot ce am câștigat până acum! Efortul statului și al întregii comunități pentru limitarea îmbolnăvirilor este imens și susținut. Am reușit punerea în funcțiune la Satu Mare a unui laborator de testare a îmbolnăvirii cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și testarea unui număr de 1178 de persoane până în prezent.

Continuăm cu testarea personalului aflat în prima linie, asigurăm logistica necesară și continuăm verificarea respectării prevederilor Ordonanțelor Militare.

Vin cu rugămintea de a rămâne în continuare la fel de vigilenți și să respectați recomandările autorităților” transmite prefectul județului Satu Mare, Radu Bud.

Menționăm că până în 27 aprilie 2020, ora 12:00, județul Satu Mare are 55 cazuri confirmate de Covid-19, 6 decese și 23 de persoane vindecate.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns