Tot mai mulți sătmăreni aleg să-și facă aprovizionarea cu legume și fructe de la Depozitul de alimente, situat pe strada Magnoliei. Sătui de intermediarii din piețe, care nu sunt nici pe departe producători, și care își pun adaos comericial chiar și de peste 50%, până la 100%, locația a devenit tot mai căutată în ultimele luni, în special de când s-au scumpit toate alimentele.
Lucrul cel mai grav este că aproape fiecare comerciant din piețele din municipiul Satu Mare a obținut un certificat de producător și astfel reușesc să-și atragă cumpărătorii.
“Până și țiganul din Stâna care are 5 metri pătrați de teren în spatele cocioabei de voioagă poate să obțină certificat de producător. Acuma toți au certificat de producător, dar nici unul nu produce cu adevărat. E muncă grea la câmp și toți fug de asta. Mai bine mint și înșală cumpărătorii și mai spun și că sunt alimente bio, nestropite, lucrate cu mâinile lor, pe terenul propriu.
Să știți că, până și bătrâna pe care o vedeți într-un colț mai retras al pieței, care a venit în Piață cu două cepe, a cumpărat de n ori de la mine. Și toate sunt așa. Când le vezi, crezi că-s crescute la ea în grădină și zici… hai să cumperi de la ea, că e în vârstă, și ți-e milă și te gândești că poate are nevoie de bani de medicamente și facturi, că-i vine pensie puțină… Nici pomeneală. Nici măcar în bătrâne nu mai poți avea încredere.
Vin cu taxiurile ori cu dubele, cu copiii, și își încarcă sacii cu de toate, și pe urmă stau în piețe, că doar ei sunt oameni cinstiți… Și când mergi în piață și cauți un aliment nestropit, o legumă, un fruct, te duci la bătrânică, să-ți faci pomană cu ea. Că doar ea nu le-a stropit…”, a declarat Renate Laczko, fostă vânzătoare.
Adaos comercial de 50% până la 100%
La angroul de pe strada Magnoliei, din municipiul Satu Mare, prețurile pot fi și cu 50%- 100% mai mici decât la intermediarii din piață.
Varza se dă la 2-3 lei / kilogram, ceapa este 3 lei / kilogramul, porumbul este 1,5 lei – 2 lei / știulete, cartofii la sac se dau la 1,8 – 2 lei / kilogram, ardeiul kapia galben – 5 lei; roșii – 3,5 – 5 lei / kilogram, usturoi românesc de primăvară – 15 lei / kilogram, vinetele – 3,5 lei / kilogram.
Lubenița se dă la 1,5 lei, la cantitate mai mare, iar dacă se ia la cantitate mică, aceasta costă 2 lei / kilogram.
Celelalte fructe au următoarele prețuri: perele – 8 lei / kilogram, piersicile – 5 lei, caisele – 7 lei, nectarine – 7-8 lei, strugurii – 10 la ladă / kilogram, și 12 la kilogram.
Nimeni nu le poate face nimic, pentru că nu te poți atinge de ei
La Piața de alimente Nr. 1 din municipiul Satu Mare, dar și în Piața Someș, de lângă Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, cel puțin 80-90% dintre tarabiști sunt intermediari. Adevărul este, după cum a declarat și fosta comerciantă Renate Laczko, că e mult mai ușor să cumperi dintr-un loc și să vinzi în altul, fără să fi trecut prin muncile câmpului.
“Când vin controalele în piață, să vedeți cum se golește locul. Fug ca șobolanii, își lasă și toate produsele pe tarabe, numai să nu-i tragă nimeni la răspundere. Și știți ce îmi pare cel mai rău? Că adevărații producători sunt cei care rămân la controale, și pentru că autoritățile noastre “minunate” au normă de amenzi lunare, tot producătorul local are de suferit, că le caută nod în papură și acolo unde nu este. Deci spuneți și dumneavoastră unde este corectitudinea și cinstea în ziua de azi?
Și eu am făcut agricultură ani de zile, dar anul acesta nu am mai rezistat. Am pus hectare de lubeniță, dar efectiv nu s-a făcut nimic și i-am spus tatălui meu că, decât să mai muncesc în agricultură, mai bine mă duc la jocuri de noroc și într-o singură zi arunc pe geam câteva mii de euro, pe care i-aș investi în agricultură. Măcar nu-mi rup spatele cu munca grea, în soare sau în frig, măcar nu alerg după cai verzi pe pereți, să mai pierd și timpul aiurea. Îi pun la ruletă sau la păcănele și știu o treabă sigură. Într-o zi i-am terminat.
Iar la depozitul de pe Magnoliei vă spun că eram obligată să vând zilnic tone de fructe și legume. Aproape tuturor celor cu certificat de producător le-am vândut marfă, de la lubeniță, la ceapă”, a mai precizat Renate Laczko, fostă comerciantă la Depozit.
Sătmărenii ar susține producătorii locali, dar nu știu care sunt aceia
Mulți sătmăreni preferă să se aprovizioneze din piețele existente în municipiul Satu Mare, pentru a susține producătorul local, însă nu mai au încredere că achiziționează un fruct sau o legumă autohtonă.
Poate că totuși autoritățile abilitate a face ordine în acest sens se vor mobiliza și vor ajuta adevăratul agricultor sătmărean, respectiv vor pune la punct impostorii care sunt, de fapt, doar comercianți.
2 comentarii
Bișnițarul nu plătește la stat nimica…..se afirmă.
Dar producătorul ce contribuții are către stat?
Bișnițarul plătește mese in piețe 12 luni pe an.
Producătorul 2-3 luni….
În concluzie cine aduce mai mulți bani la Stat?
Se poate atinge de ei dar nu vor . Sunt pe o mână cu administrația piețelor și cu primăriile. Administrația piețelor se bate cu cărămida pe piept că aduce bani la buget din închirierea meselor din piață. Cică un țăran vine mai mult vara și toamna cu produse în piață dar comerciantul închiriază masa pe tot anul și vezi doamne cu ajută ei bugetul local . Cei ce eliberează acele certificate de producător ar putea să verifice și să vadă unde are respectivul grădina dar în locul unei sume de bani eliberează fără să mai verifice. Halal adaos la buget. De fapt este o mare păcăleală a celor ce ne conduc.