Sute de volume sunt cu autografele autorilor
Vineri, 22 iunie, scriitorul şi poetul sătmărean George Vulturescu a donat Bibliotecii Judeţene 2000 de cărţi, mare parte din ele cu autograf, manuscrise, documente şi reviste vechi.
Ineditul eveniment a fost găzduit de Sala Multimedia a bibliotecii, fiind prezenţi mai mulţi scriitori şi oameni de cultură sătmăreni dar şi mass media locală.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de cătreViorel Câmpeanu care a precizat că acestă donaţie va fi găzduită de o încăpere alăturată “Sălii Nae Antonescu”, numită “Sala Mecenaţilor”. El a mai remarcat că printre cărţile donate se află şi documente extrem de interesante care vor îmbogăţi patrimoniul bibliotecii.
George Vulturescu, director al Direcţiei de Cultură, a dorit în discursul său să motiveze gestul donaţiei spunând că se simte de o viaţă legat de Biblioteca Judeţeană unde împreună cu prietenul său Ion Bala au găsit refugiu, încă din anii de şcoală. “Mă simt dator faţă de această instituţie, iar cărţile pe care le donez sunt ca o întoarecere la locul în care m-am format. Multumesc directorului Mircea Ardelean şi conducerii bibliotecii care mi-au pus la dispoziţie acest spaţiu”, a adăugat donatorul.
Mai multe puteti citi in editia tiparita care se gaseste la chioscuri
Fii primul care comentează