Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Scriitorul Mircea Cărtărescu – pe scena Teatrului Dramatic Regal din Stockholm

Teatrul Dramatic Regal, Stockholm
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Teatrul Dramatic Regal, Stockholm
Teatrul Dramatic Regal, Stockholm

Scriitorul Mircea Cărtărescu va fi invitatul Institutului Cultural Român și al Teatrului Dramatic Regal din Stockholm la un eveniment organizat pe 24 ianuarie, în parteneriat cu editura Albert Bonnier.

Potrivit unui comunicat al ICR Stockholm, transmis joi AGERPRES, întâlnirea are ca punct de plecare publicarea în limba suedeză a volumului ”Levantul”, în 2015, în traducerea lui Inger Johansson.

Pe scena Teatrului Dramatic, Mircea Cărtărescu va dialoga cu renumitul scriitorul suedez Magnus Florin, șef al secretariatului literar al Teatrului Dramatic Regal, iar discuția va fi urmată de lectura câtorva pasaje din ”Levantul”, în interpretarea actriței Stina Ekblad, precizează ICR Stockholm.

Adaptată în proză pentru a putea fi mai ușor tradusă, epopeea modernă semnată de Mircea Cărtărescu a fost întâmpinată elogios de presa suedeză și apreciată drept “un imn dedicat imaginației și poeziei” (SVT, televiziunea națională suedeză), “o demonstrație de poezie, imaginație și istorie” (cotidianul Svenska Dagbladet), o “capodoperă” (cotidianul Expressen), se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că la publicarea în suedeză a ”Levantului”, cotidianul Dagens Nyheter nota: “E fantastic ca în sfârșit să putem gusta din acest extraordinar cântec pentru libertate. Inger Johansson a realizat o traducere minunată, redând ritmul, câteodată și rima, și imaginile luxuriante ale epopeii”.

Mircea Cărtărescu este cunoscut publicului suedez atât ca poet, cât și ca prozator, fiind prezent în traducere suedeză cu nu mai puțin de opt volume personale, precum și cu selecții în diverse antologii. Cărțile scriitorului se regăsesc de altfel în colecția principalelor biblioteci din Suedia: Biblioteca Națională (Regală) a Suediei, Biblioteca Nobel a Academiei Suedeze și Biblioteca Municipală a orașului Stockholm oferă cititorilor lor peste 50 de titluri ale autorului român în limbile suedeză, franceză, germană și norvegiană, precum și versiunile originale în limba română.

În ultimii ani, autorul român a întâlnit publicul suedez prin intermediul unor proiecte realizate de ICR Stockholm în parteneriat cu prestigioase instituții culturale din Suedia. În anul 2013, când România a fost invitată de onoare la Târgul de Carte de la Goteborg, Mircea Cărtărescu a ținut discursul de inaugurare a evenimentului.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns