Se asaza pacea sub maslini? (I)

Asculta acest articol

Vreme de aproape doi ani “partile” au refuzat sa-si vorbeasca. Israelul si Autoritatea Palestiniana au preferat sa-si puna reciproc preconditii, sa se atace in public, sa amane cu buna stiinta convorbiri directe. Sa, amane, cu alte cuvinte acele conditii care pot aduce speranta unei limpeziri a apelor in Orientul Mijlociu. Ceea ce parea la un moment dat imposibil, s-a produs totusi< “Partile” au acceptat sa vina la masa tratativelor. Zilele trecute, premierul israelian, presedintele palestinian, asistati de “oameni de bine” – presedintele egiptean si regele hasemit au acceptat sa-si dea mana sub privirile bucuroase ale mijlocitorului – presedintele american. Sa fie intr-un ceas bun! zicem si noi din acest colt de pagina, gandind, si speram nu hazardat, la clipa in care vom auzi de convenirea acordului de pace la care se viseaza de atata vreme. Cum a fost, stim. Casa Alba a devenit pentru cateva ceasuri un spatiu al marturisirilor tete-a-tete. Presedintele Obama s-a intretinut separat cu Netaniahu si Abbas. A urmat dineul de la Casa Alba, la care s-au asezat si ceilalti oaspeti, pe post de martori de cununie. Explicabil< Egiptul si Iordania dispun dintotdeauna de investitia de incredere necesara in a lua parte la potolirea lucrurilor in zona. Sunt decenii de cand si unii si altii cauta sa fie utili in acest efort de apropiere intre “parti” cu efecte de apreciat. Sigur, am putea zice noi nazurosii dar altii nu mai sunt? Ma gandesc la Arabia Saudita, la Siria, la liban, chiar, state vecine si interesate in a se debloca procesul de pace in Orientul Mijlociu. De raspuns ne raspundem tot noi< importanti sunt cei doi si este de mare insemnatate sa reia lungul drum al conflictului existent catre pace. Altfel, sa recunoastem, nu ne lipsesc “chibitii” in sensul pozitiv al cuvantului. Exista un Patrulater care isi tot franfe de atata timp unghiurile de abordare, doar doar o reusi sa fie util. Am in vedere, inafara SUA, mai ales – ONU, Uniunea Europeana active de felul lor dar nu neaparat si eficiente pe cont propriu. Se intampla ca presedintele Obama sa fi reusit ceea ce nici lui nu i-a reusit de cand a venit la putere – sa-i convinga pe cei doi combatanti sa lase vorbele grele la intrare si sa caute a se studia reciproc pentru a depista cu privire la cate este dispus fiecare sa cedeze in favoarea celuilalt. Este in acest prim rezultat notabil-acceptarea drumului la Washington – rezultanta unor stradanii preliminare in care trebuie sa descifram si transpiratia altora. De luat in seama, obligatoriu, raman eforturile diplomatice ale  Americii, butonate din Biroul Oval dar laboratorul cotidian amplasat la Departamentul de Stat acolo unde trudeste Doamna Hillary si scutierul sau de resort George Mitchell, trimisul special in Orientul Mijlociu. La dineul de la Casa Alba s-au rostit ceea ce numim indeobste toasturi. Dar de fapt au fost discursuri pline de continut pe care analistii de profesie le despart de cadrul in care au fost spuse tocmai pentru a le detasa de parfumurile de bucatarie si de conotatiile pe care de regula suntem tentati sa le asociem. Stiu si de unde ni se trage< deprinsi a ne simti bine la masa, asociem de regula acestui moment necesar in istoria unei zile doar atribute gastronomice> De aici si potopul de vorbe adiacent< “o masa pe cinste” stie doamna (Obama, de pilda) sa gateasca formidabil”, sau< “ce domne aia a fost mancare, ne-au dat scoici, melci, si chiar serpi, pe care eu unul nici nu le-am bagat in seama”. Exista, cum se stie, un anume functie de socializare a intalnirilor de acest fel si depinde doar de noi daca o valorificam cum trebuie sau nu. Oricum, faptul ca din niciun program oficial vedem ca nu lipsesc dejunuri de lucru, coctailuri, dineuri oficiale, breakfast-uri si cum s-ar mai fi numind ele prin alte parti.

Nicolae Bud