Veste bună pentru locuitorii din satul Ianculești, localitate aparținătoare a orașului Carei.
Începând din anul școlar viitor, va fi reînființată grădinița din satul aparținător Ianculești, cu o singură grupă de copii deocamdată, a informat Primăria Carei.
Funcționarea acestei grupe este posibilă doar de anul viitor deoarece trebuie să fie inclusă în rețeaua școlară 2025-2026. În cadrul acelorași discuții, conducerea IȘJ Satu Mare a informat că a fost rezolvată problema decontării costului transportului elevilor din satul Ianculești.
”În urma discuțiilor avute cu doamna inspector general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare, Anișoara Boitor, am convenit ca de anul viitor să pornim o grupă de grădiniță în satul Ianculești. Ne bucurăm că iarăși sunt copii pentru o grupă deocamdată, semn că satul întinerește. Până toamna viitoare vom reabilita sediul fostei grădinițe, astfel încât să ofere condiții optime pentru copii”, arată primarul Careiului, Eugen Kovacs.
Fii primul care comentează