Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

MĂSURI CHEIE PENTRU STOCAREA ENERGIEI

Sebastian Burduja anunță adoptarea Strategiei Energetice a României

Sebastian Burduja anunță adoptarea Strategiei Energetice a României
Ministrul a adăugat şi că s-a dat drumul producţiei de baterii în România, un alt apel din PNRR propus spre eliminare, şi a anunţat că vor urma noi colaborări, ce se vor finaliza probabil săptămâna viitoare.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Ministerul Energiei a reuşit să promoveze joi, în Guvern, după aproximativ un an de consultări, de muncă voluntară, Strategia energetică a României până în 2035, cu perspectiva anului 2050, a declarat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

 

A fost adoptată și Ordonanţa de Urgenţă care vizează sprijinirea stocării, în baterii şi centrale de acumulare prin pompaj, şi elimină dubla taxare.

 

“Vinerea trecută am semnat contractele pentru reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, care din 2032 încolo vor alimenta peste 7 milioane de gospodării din ţara aceasta, dacă ieri am semnat acordul cu Lockheed Martin pentru producţia de baterii la Oradea, în colaborare cu fabrica locală Sinteza SA, iată că astăzi (pe 21 noiembrie) reuşim să adoptăm în Guvernul României, prima dată după 17 ani, Strategia Energetică a României.

 

Tranziţie energetică pentru a păstra securitatea energetică a ţării

 

“Strategia energetică a României este următoarea: avem nevoie de energie sigură, avem nevoie de energie competitivă şi accesibilă românilor şi companiilor româneşti, avem nevoie de energie curată. În această ordine de priorităţi, tranziţia energetică pentru a păstra securitatea energetică a ţării înseamnă trecerea treptată de la grupuri pe cărbune la grupuri pe gaz, mai puţin poluante – şi pe termen mediu şi lung, de la grupuri pe gaz la energie nucleară. Ministrul a mai făcut referire la pieţe de energie eficiente, inovare, digitalizare şi securitate cibernetică, care sunt “tot mai importante pentru sectorul energetic”: “Aş pune accent şi pe echitatea economică şi socială pentru regiuni şi cetăţeni, de asemenea pe neutralitatea tehnologică. Asta înseamnă că fiecare ţară este liberă să utilizeze propriul mix energetic, acel mix care dă cele mai bune rezultate pentru cetăţeni şi companii.”

 

Stocarea energiei devine cel mai important lucru pentru sectorul energetic

El a subliniat că stocarea energiei devine cel mai important lucru pentru sectorul energetic, nu doar în România, ci în întreaga lume. Pe de altă parte, este nevoie de o revitalizare a industriei româneşti.

 

“A 2-a Ordonanţă de Urgenţă adoptată astăzi în Guvern, foarte importantă, vizează exact sprijinirea stocării. Am spus de la începutul mandatului meu: stocarea este prioritatea zero a Sistemului Energetic Naţional. De ce? Avem o pondere tot mai mare de producţie de energie verde, adică energie intermitentă. Avem energie din parcurile solare, când străluceşte soarele, din parcurile eoliene, când bate vântul. Când nu avem nici soare, nici vânt, în special pe vârful de consum de seara, avem probleme, importăm energie la preţuri destul de mari. Aşadar, avem nevoie de stocare în baterii şi avem nevoie de stocare în hidrocentrale cu acumulare prin pompaj. România, din păcate, în toţi aceşti ani, nu a reuşit să facă un asemenea proiect. Toate statele europene care au geografia noastră, relieful nostru, au hidrocentrale cu acumulare prin pompaj”, a spus ministrul.

 

El a subliniat că este eliminată și dubla taxare: “Imaginaţi-vă că având o baterie erai taxat atât când trăgeai energie din reţea, cât şi atunci când o injectai. Era o dublă taxare. Acest lucru a fost eliminat şi sunt convins că va sprijini foarte multe proiecte, foarte multe investiţii în stocarea în baterii”.

 

De asemenea, a fost facilitat cadrul pentru hidrocentralele cu acumulare prin pompaj, care dă posibilitatea ca o fâşie dintr-un lac de acumulare să treacă în administrarea Ministerului Energiei, care o poate scoate la concesiune. “Foarte mulţi necunoscători s-au exprimat pe reţelele sociale de următoarea manieră: vine Ministerul Energiei şi propune un act normativ prin care lacurile de acumulare vor fi date străinilor. Rar mi-a fost dat să aud o asemenea prostie. Practic, ce facem prin această Ordonanţă? Creăm cadrul prin care o fâşie de zero virgulă la sută dintr-un lac de acumulare care se pretează unei hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, de fapt fâşia de unde este pompată apa din lacul inferior în lacul superior, trece, dacă este cazul, în baza unui studiu, în administrarea Ministerului Energiei”, a explicat ministrul Energiei.

 

Ministrul a adăugat şi că s-a dat drumul producţiei de baterii în România, un alt apel din PNRR propus spre eliminare, şi a anunţat că vor urma noi colaborări, ce se vor finaliza probabil săptămâna viitoare.

Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns