Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Stelian Fedorca, a venit la Satu Mare pentru a se întâlni cu cadrele didactice

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Secretarul de stat Stelian Fedorca la intalnirea de la Muzeul Judetean
Secretarul de stat Stelian Fedorca la întâlnirea de la Muzeul Județean

Directori de şcoli şi profesori i-au cerut sprijinul în problemele cu care se confruntă.

Miercuri, 6 iunie, la Satu Mare s-au aflat doi oameni politici importanţi. Este vorba de co-preşedintele USL, Crin Antonescu şi de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei,  Stelian Fedorca.
Judeţul Satu Mare este foarte bine reprezentat în Guvernul Ponta , fiindcă şi Stelian Fedorca este tot un sătmărean de-al nostru, ca Ovidiu Silaghi – ministrul Transporturilor, Septimiu Buzaşu – secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Nicolae Rotileanu – secretar de stat la Ministerul Economiei.

 

Stelian Fedorca susţine candidaţii USL Satu Mare la alegerile locale

Vizita secretarului de stat Stelian Fedorca la Satu Mare a fost structurată în două părţi, o întâlnire cu cadrele didactice la Muzeul Judeţean Satu Mare şi o conferinţă de presă în cadrul căreia şi-a arătat susţinerea pentru candidaţii USL Satu Mare la alegerile locale, Adrian Ştef la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Dorel Coica la Primăria municipiului Satu Mare.

Profesori si directori de scoli participanti la intalnirea cu secretarul de stat Stelian Fedorca
Profesori si directori de scoli participanti la intalnirea cu secretarul de stat Stelian Fedorca

 

Zeci de cadre didactice, profesori, inspectori de specialitate, directori ai unor unităţi de învăţământ au răspuns pozitiv întâlnirii cu secretarul de stat, ocazie cu care au fost invitaţi să îşi spună problemele pe care le întâmpină. Am remarcat prezenţa a doi foşti inspectori şcolari generali, Ioan Viman – actualmente director al Şcolii “Lucian Blaga” şi deputatul Viorel Buda şi a luat cuvântul şi directorul Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” – profesor Ioan Pop. Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Stelian Fedorca, este absolvent al Şcolii nr. 2 şi al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” Satu Mare, stabilit la Bucureşti unde este profesor la Liceul German. Prima oprire la Satu Mare a făcut-o chiar la colegiul pe care l-a absolvit.

 

Fedorca: “Sunt multe de făcut pentru şcolile din judeţ”

Primele sale impresii au fost acelea că sunt multe de făcut pentru şcolile din judeţ. “În 2007 am demarat Programul Descentralizarea învăţământului preuniversitar, proiect stopat în 2009 şi reluat anul acesta pentru a fi finalizat în urmă cu câteva săptămâni. Am venit la Satu Mare pentru a-mi sprijini colegii şi constat cu bucurie că încredere în Adrian Ştef şi Dorel Coica la câştigarea alegerilor din 10 iunie din partea cadrelor didactice sătmărene există. Vreau să spun că educaţia trebuie să îşi recapete locul ce-l are teoretic în Constituţie şi că orice leu investit în educaţie duce la un rezultat de cel puţin 10 ori mai mare.

La conferinta de presa organizata la sediul PNL
La conferinta de presa organizata la sediul PNL

 

Pentru ca educaţia să îşi recapete locul său e nevoie pe lângă voinţa politică centrală şi de cea locală”. Din discuţia cu profesorii şi directorii prezenţi, secretarul de stat Stelian Fedorca şi-a notat o serie de probleme semnalate de cadre, ca de exemplu una referitoare la faptul că de doi ani lucrările la clădirea Palatului Copiilor bat pasul pe loc.

 

Adrian Ştef şi Dorel Coica – parteneri corecţi şi pe termen lung

După întâlnirea de la Muzeul Judeţean, la sediul PNL a avut loc o conferinţă de presă. Adrian Ştef – candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean a amintit faptul că învăţământul a fost duşmanul fostei guvernări, că profesorii au fost umiliţi de nenumărate ori de fosta guvernare< “În mine cadrele didactice din Satu Mare vor avea un partener. Sunt profesor, sunt sătmărean, cu voia lor un partener sincer, corect şi pe termen lung”.

Viitorul primar al municipiului, Dorel Coica, a specificat la rândul său că “vom face totul pentru readucerea celor două ramuri importante, educaţia şi sănătatea, la rangul care îl merită, cel de regină”. Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Stelian Fedorca, a mai specificat în încheiere că în perioada 22 – 27 august au loc concursurile pentru funcţiile de inspectori şcolari generali şi adjuncţi, iar la finele lui septembrie, începutul lui octombrie concursurile pentru directorii de unităţi de învăţământ.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns