Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Şeful INS, Vergil Voineagu, audiat în dosarul listelor electorale

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Vergil Voineagu, s-a prezentat marţi la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat în dosarul listelor electorale folosite la referendumul organizat pe 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. 

Vergil Voineagu a declarat că nu ştie pentru ce a fost chemat de procurori, spunând că cel mai probabil în calitate de martor.

La Parchetul General a fost audiată marţi în acelaşi dosar şi preşedinta Autorităţii Electorale Permanente, Ana Maria Pătru, relateaza Agerpres.

După încheierea referendumului din data de 29 iulie, Institutul Naţional de Statistică a comunicat Curţii Constituţionale că “în sistemul statisticii oficiale din România nu există surse de date care să permită stabilirea numărului cetăţenilor români cu drept de vot, în sensul legislaţiei în vigoare, la data de 29 iulie 2012 sau la oricare altă dată calendaristică”.

Totodată, în adresa transmisă CCR, preşedintele INS, Vergil Voineagu, afirmă că rezultatele provizorii ale recensământului din 2011 “nu permit dezagregarea pe grupe de vârstă, implicit a populaţiei de 18 ani şi peste”.
“Aceste date statistice devin disponibile odată cu datele definitive, cu precizarea că ele nu corespund criteriilor de stabilire a populaţiei cu drept de vot”, se arată în adresa transmisă Curţii.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns