Senatorii jurişti au amânat o decizie în privinţa senatorilor Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, ambii inculpaţi în dosarul Microsoft.
Comisia juridică a Senatului a decis amânarea deciziei referitoare la cererea procurorilor DNA privind începerea urmăririi penale a Ecaterinei Andronescu şi a lui Şerban Mihăilescu. Motivul nu ţine, însă, de o dezbatere a senatorilor, ci de faptul că documentele primite de la Ministerul Justiţiei nu erau numerotate.
”S-au desigilat dosarele, cutiile, erau trei cutii şi s-a constat că documentele nu erau numerotate şi înregistrate, motiv pentru care s-au resigilat, pentru ca toate să se întâmple în deplină legalitate”, a declarat Mihăilescu, la finalul şedinţei.
De altfel, comisia juridică a redactat o adresă către Ministerul Justiţiei pentru ca un reprezentat să se prezinte la comisia de specialitate pentru a numerota paginile, relatează Mediafax.
Membrii Biroului Permanent al Senatului au decis, pe 1 octombrie, un termen de 15 zile pentru ca senatorii jurişti să ia o decizie în privinţa celor doi inculpaţi, faţă de care procurorii DNA au cerut declanşarea urmăririi penale. Deşi într-o primă informare, comisia juridică trebuia să se reunească pe 8 octombrie, termenul final fiind astfel pe 15 octombrie, raportul a fost amânat pentru două săptămâni.
În prezent, Senatul este în vacanţă electorală până pe 17 noiembrie, după terminarea alegerilor prezidenţiale.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, marţi, că procurorul general Tiberiu Niţu a transmis ministrului Justiţiei referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: senatorul Ecaterina Andronescu – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; deputatul Valerian Vreme – pentru abuz în serviciu; senatorul Petru Şerban Mihăilescu – pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.
Fii primul care comentează