Asculta acest articolDeși primele comunități creștine celebrau Învierea săptămânal, în fiecare duminică, Sinodul de la Niceea din anul 325 a stabilit o dată anuală pentru această sărbătoare. Astfel, Paștele a devenit un eveniment central în calendarul liturgic, reflectând misterul mântuirii prin moartea și învierea lui Hristos – un act esențial pentru identitatea creștină, la fel cum Paștele evreiesc este esențial pentru iudaism.
Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și simboluri, iar perioada premergătoare, Postul Mare de 40 de zile, pregătește credincioșii spiritual pentru acest moment. Etimologia cuvântului „Paște” rămâne incertă, fiind legată fie de zeița primăverii Ostara, fie de termenul „austro” – „zori”, simbol al unei noi lumi.
Pentru creștini, Paștele este sărbătoarea luminii, speranței și reînnoirii – o celebrare profundă a biruinței spiritului asupra morții.
Originea cuvântului “Paște” – un simbol al trecerii
Cuvântul „Paști” provine din ebraicul pesah, care înseamnă „trecere”, și a fost preluat în greacă (paskha) și latină (pascha). În tradiția evreiască, Paștele comemorează trecerea poporului evreu prin Marea Roșie, simbolizând eliberarea din robia Egiptului. În imaginarul biblic, marea reprezintă moartea.
Creștinismul a păstrat această idee centrală de „trecere”, dar a reinterpretat-o în lumina vieții lui Isus. Patimile, moartea și învierea Sa au avut loc chiar în timpul Paștelui evreiesc, iar creștinii au înțeles aceste evenimente ca o trecere de la moarte la viață — atât pentru Hristos, cât și simbolic pentru întreaga umanitate.
Scrierile Noului Testament
Scrierile Noului Testament plasează moartea și Învierea lui Iisus în contextul Paștelui evreiesc, sugerând o legătură directă între cele două evenimente. Conform evangheliștilor, Iisus a fost răstignit în preajma sărbătorii iudaice, iar după înmormântare, a fost recunoscut viu de către unii dintre ucenici.
Relatările biblice subliniază că Învierea nu a fost o simplă revenire la viața pământească, ci aparițiile lui Iisus s-au făcut într-un trup transfigurat, adesea nerecunoscut la început.
Mai important decât semnele exterioare – mormântul gol sau aparițiile – este convingerea interioară a ucenicilor, întărită de experiența directă și transmisă ulterior prin Evanghelii. Această credință profundă rămâne fundamentul central al mesajului pascal.
Lumina Învierii – sensul profund al Paștelui creștin
Paștele marchează împlinirea planului de mântuire al lui Dumnezeu, început la Crăciun, când Iisus Hristos s-a născut ca „lumina lumii”. Prin Înviere, această lumină devine simbolul speranței absolute, al vieții care învinge moartea și al unui viitor care depășește granițele istoriei omenești.
Ritualul Privegherii de Paște, celebrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, are un profund simbolism al luminii. El începe în afara bisericii, cu aprinderea unui foc – focul de Paște. Din acest foc se aprinde lumânarea pascală, simbol al lui Hristos Înviat. Cu invocația „Lumen Christi” („Lumina lui Hristos”), flacăra este transmisă credincioșilor, care umplu biserica întunecată cu lumină, creând o imagine grăitoare a învierii și renașterii spirituale.
Paștele nu poate fi înțeles separat de Joia Mare și Vinerea Mare – zilele care comemorează Patimile și Răstignirea lui Iisus. Doar în unitatea suferinței, morții și învierii se dezvăluie misterul pascal, nucleul credinței creștine.
Iepurașul de Paște, apărut în secolul al XVII-lea
De-a lungul secolelor, Paștele a devenit nu doar o sărbătoare religioasă profundă, ci și un prilej pentru tradiții și obiceiuri cu rădăcini străvechi. Încă din secolele VII-VIII, ouăle – considerate odinioară „carne lichidă” – au fost interzise în timpul Postului Mare, iar mai târziu au devenit daruri pascale oferite mănăstirilor, clericilor, profesorilor sau celor nevoiași.
În Evul Mediu, darurile de Paște erau un semn al respectului și generozității, iar obiceiul a supraviețuit până astăzi, sub forma ouălor colorate și a cadourilor simbolice. În aceeași tradiție se înscriu și focurile de Paște și plimbarea de Paște din a doua zi a sărbătorii, inspirată din drumul spre Emaus al ucenicilor.
Iepurașul de Paște, apărut în secolul al XVII-lea, a devenit un simbol popular, mai ales în rândul copiilor. Însă, pe măsură ce tradițiile s-au transformat, s-a accentuat și dimensiunea comercială a sărbătorii, riscând să estompeze esența spirituală a Învierii.
Fii primul care comentează