Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul

Asculta acest articol

Se naşte în jurul anilor 1650, în Georgia (dată neconfirmată documentar) din părinţi dreptcredincioşi. În perioada 1660-1670 ca urmare a incursiunilor turceşti în Georgia, Andrei, viitorul Sfânt Antim este robit şi dus la Constantinopol; răscumpărat din robie de către Patriarhia Ecumenică trăieşte în preajma acesteia un număr însemnat de ani, ca laic. Adus în ţară în 1689-1690 de la Constantinopol la recomandarea patriarhului Ierusalimului, Sfântul Antim îmbracă haina monahală şi este consacrat ieromonah. Începând cu data de 10 iunie 1691 dascălul Sfântului Antim în ale imprimeriei, episcopul Mitrofan, îi lasă acestuia sarcinile tipografiei de la Mitropolie. Astfel, dintre multele realizări din acest domeniu, putem menţiona “Învăţăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon” (traduse în greaca modernă de Hrisant Notara, viitorul patriarh de Ierusalim).

În vara anului 1694 Sfântul Antim este numit egumen al Mănăstirii Snagov unde va administra cu pricepere aşezământul şi va crea o şcoală tipografică, dintre principalele cărţi tipărite menţionând:

“Antologhionul” (1697)
“Mărturisirea Ortodoxă” (1699)
“Învăţături creştineşti” (1700)
“Floarea darurilor” (1701)
“Liturghierul greco-arab” (1701)

În 1701 a încetat activitatea tipografică la Snagov, fiind reluată la Bucureşti unde tipăreşte 15 cărţi, dintre care menţionăm “Ceaslovul greco-arab” (1702) şi “Noul Testament” (1703).

Din 16 martie 1705 este ales episcop de Râmnic, dovedind şi aici excepţionale calităţi de bun organizator şi om de carte, tipărind în mai puţin de trei ani 9 cărţi (cea mai importantă era “Tomul bucuriei”, cu aproape 800 de pagini, cuprinzând cinci lucrări polemice, îndreptate împotriva catolicilor), ocupându-se şi de repararea, zugrăvirea şi sfinţirea mănăstirilor Strehaia, Surpatele, Cozia, Govora (aici a rămas în frescă imaginea marelui gospodar şi teolog).

Ceea ce trebuie reţinut în chip deosebit este faptul că vlădica Antim a început acum seria unor tipărituri româneşti menite să ducă la triumful deplin al limbii naţionale în Biserică. Aşa, în 1706 a tipărit “Molitvelnicul” – prima ediţie românească în Muntenia, traducerea aparţinându-i tot vlădicii Antim.

La 22 februarie 1708, în Dumineca Ortodoxiei, Sfântul Antim este înscăunat mitropolit al şării Româneşti ca urmare a recomandării testamentare a mitropolitului Teodosie (care păstorise credincioşii din şara Românească timp de 40 ani). Imediat după înscăunare, a mutat tipografia de la Râmnic la Târgovişte, unde a imprimat 18 cărţi (dintre care 11 în româneşte), între ele numărându-se:

“Psaltirea” (1710)
“Învăţătură bisericească la cele mai trebuincioase şi mai de folos
pentru învăţătura preoţilor” (1710)
“Octoihul” (1712)
“Liturghierul” (1713)
“Pilde filozofeşti” (1713)
“Catavasierul” (1714-1715)
“Ceaslovul” (1715)

Dar cea mai valoroasă operă literară rămasă de la Sfântul Antim o constituie Didahiile. Sunt 28 de predici rostite în cursul arhipăstoririi sale, la diferite sărbători împărăteşti, cele ale Maicii Domnului şi ale sfinţilor, la care se adaugă şapte cuvântări ocazionale de anumite evenimente importante.

În primăvara anului 1713 începe construirea Mănăstirii Antim şi redactează “Aşezământul Mănăstirii”, document de excepţională valoare istorică şi culturală (“Această sfântă biserică ce am zidit în slava lui Dumnezeu şi întru cinstea şi pomenirea Tuturor Sfinţilor, fiind rodul ostenelilor mele cele multe, am dat-o şi am închinat-o cu multă plecăciune şi cucernicie marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi am supus-o ca o începătură sfântă sub acoperământul şi stăpânirea lui, ca cel ce este stăpânul tuturor”).

În 1715 mută tipografia în Bucureşti, în noua mănăstire, ctitoria sa, cu hramul “Tuturor Sfinţilor”. Astfel, Sfântul Antim nu s-a mulţumit numai să zidească un sfânt locaş, care să-i ducă vestea prin frumuseţea arhitecturii şi a podoabelor, ci s-a şi îngrijit, prin “Aşezamântul” pe care i l-a dat, ca acest locaş şi vieţuitorii lui să-şi împlinească menirea cât mai deplin, după preceptele evanghelice, spre folosul şi “spăşenia” credincioşilor, spre ajutorarea celor lipsiţi şi spre mângâierea celor întristaţi. Nimeni altul, în vremea aceea, nu s-a aplecat cu atâta hotărâre, cu atâta dragoste şi cu atâta înţelegere spre cei uitaţi, într-o societate medievală bazată pe crunta exploatare. Nici o altă personalitate a timpului n-a avut inima şi curajul lui!

Astfel, Sfântul Antim în cursul unui sfert de veac (1691-1716) a tipărit sau a supravegheat tipărirea a 63 de cărţi, din care 39 au fost lucrate de el însuşi. După limba în care au apărut, 30 erau în greceşte, 22 în româneşte, una în slavoneşte, 6 slavo-române, 2 greco-arabe, una greco-română şi una greco-slavo-română. Astfel Sfântul Antim este considerat alături de Coresi – drept cel mai mare tipograf din vechea cultură românească.

Mitropolitul Antim n-a scos numai cărţi pe care numele să-i rămână însemnat pentru posteritate, ci s-a îngrijit ca aceste cărţi să fie cele mai de trebuinţă şi să ajungă, fie şi în dar, la toţi preoţii, la toate locaşurile de închinare ortodoxă şi la auzul şi înţelegerea tuturor, în limba vorbită a poporului, pe care el a îmbogăţit-o şi înfrumuseţat-o, devenind prin aceasta “întemeietorul limbii literare şi liturgice româneşti”.

În perioada septembrie-octombrie 1716 Sfântul Antim Ivireanul este scos din scaunul de mitropolit printr-o dispoziţie patriarhală de la Constantinopol, arestat, închis şi supus tuturor umilinţelor la ordinul lui Nicolae Mavrocordat, condamnat la închisoare pe viaţă la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai dar omorât de ostaşii turci care îl conduceau spre locul de exil, şi trupul lui aruncat în râul Tungia, un afluent al Mariţei, lângă Adrianopol.

La şedinţele Sfântului Sinod pentru comemorarea a 200 de ani de la moartea Sfântului Antim Ivireanul (23-25 mai 1916) se propune canonizarea mitropolitului. Peste 50 de ani Patriarhia Ecumenică ridică caterisirea ce fusese aruncată în mod nedrept şi brutal asupra Sfântului Antim, pentru ca la data de 27 septembrie 1992 Sfântul Sinod să împlinească ultimul act de dreptate: mitropolitul Antim Ivireanul este trecut în rândul sfinţilor (dată la care este şi prăznuit).