Sfânta Lumină luată de pe Sf. Mormânt din Ierusalim va ajunge şi în acest an în Noaptea de Înviere la credincioşii sătmăreni, anunţă biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. Prin grija ing. Mircea Leţiu, fost membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei, Sfânta Lumină va ajunge pentru a zecea oară în eparhie.
Ea va fi adusă de o delegaţie eparhială cu o cursă charter, sâmbătă, 27 aprilie 2019, la Sibiu. În jurul orei 21.30 va ajunge la Cluj Napoca, aproximativ la ora 22.00 la Baia Mare, iar destinaţia finală va fi Aeroportul din Satu Mare, în jurul orei 23.
Protopopii, preoţii şi monahii o pot primi de la Aeroporturile din Cluj Napoca, Baia Mare sau Satu Mare, în funcţie de cea mai convenabilă distanţă, pentru a o putea oferi credincioşilor care vor participa la Slujba Învierii, ce va fi săvârşită în bisericile şi mănăstirile din Eparhie, la ora 24.
La fel cum a fost şi anul trecut, de la Satu Mare, Sfânta Lumină va fi preluată de delegaţii din Slovacia, Ungaria şi Austria, se arată în comunicatul Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului.
Fii primul care comentează