Sfanta Zita – servitoare (1218-1272)

Asculta acest articol

Orasul Lucca din Toscana – Italia si-a ales de patroana si protectoare pe Sfanta Zita, care timp de aproape 50 de ani indeplinit munca de servitoare intr-una din familiile instarite ale orasului. La 30 de ani dupa moartea Zitei, Dante Alighieri o aminteste in a sa «Divina Commedia», atunci cand vorbind despre un magistrat din Lucca il arata ca fiind «mai in varsta decat Sfanta Zita».

Zita se nascuse in anul 1218 la Monsagrado, un catun din apropiere de Lucca dintr-o familie de tarani saraci. Pe atunci era obiceiul ca fetele de la sat sa fie angajate ca servitoare in familii mai bogate din orasul apropiat, pentru a-si face zestrea necesara si a nu fi o povara pentru familia proprie. Situatia lor era asemanatoare cu a sclavelor, dar ele o acceptau, deoarece, stiau ca este trecatoare: multe dintre ele ajungeau sa se lege atat de strans de familia respectiva, incat ramaneau acolo pentru toata viata.

La varsta de doisprezece ani, Zita a fost angajata in familia Fatinelli din orasul Lucca; fiind un suflet patruns de credinta, a considerat ca implineste vointa lui Dumnezeu slujind in mod constiincios aceasta familie care o primise sub acoperisul ei, isi asigura intretinerea si pregatirea unui viitor.

Din dragoste catre Dumnezeu isi implinea cu exactitate si voie buna datoriile de serviciu, primind cu seninatate dojenile umilitoare atat din partea stapanilor, care la inceput o tratau cu severitate, cat si din partea celorlalti servitori, care nu vedeau cu ochi buni zelul si corectitudinea ei. Totdeauna atenta si supusa, a cerut totusi un favor de la stapana casei: favorul de a fi libera sa mearga in fiecare zi la Sfanta Liturghie.

Desi nu era decat o simpla servitoare, a ajuns sa fie considerata ca o regina, mai ales dupa ce stapanii, convinsi de corectitudinea si priceperea ei, i-au incredintat conducerea intregii gospodarii casnice. Din bunurile rezervate pentru saraci si din economiile ei proprii, impartea cu miscatoare delicatete tuturor celor care bateau la poarta familiei Fantinelli.

Se istoriseste ca una dintre tovarasele ei de munca, invidioasa pe stima de care se bucura Zita, a acuzat-o in fata stapanului ca risipeste bunurile casei in acte de milostenie exagerata. intr-una din zile, Zita este oprita in timp ce iesea din casa cu sortul incarcat, pornita sa viziteze o familie nevoiasa: cand stapanul o intreba ce duce, ea raspunde ca are flori si frunze. Intr-adevar, desfacand legaturile sortului, o ploaie de flori cade pe lespezile scarilor.

Viata Zitei este ca un buchet de virtuti crestinesti, ea formeaza o dovada graitoare ca in orice conditii si in orice loc, sfaturile Sfintei Evanghelii pot fi pastrate si duse la o mare perfectiune. Chiar pe cand traia, aceste virtuti i-au atras stima si pretuirea tuturor, iar dupa moartea ei, intamplata la 27 aprilie 1272, contemporanii, din toate treptele sociale, i-au venerat amintirea cu pietate, considerand-o o adevarata sfanta.

Mormintul ei afla si astazi in catedrala Sfantul Fredian din Lucca si multimi de pelerini se indreapta spre el, cerand si primind harul de a duce o viatacurata si senina in orice situatie. Cultul sau a fost aprobat in mod oficial de catre Papa Inocentiu al XII-lea, la 5 septembrie 1696, iar Papa Pius al XII-lea a declarat-o patroana a persoanelor de serviciu.

«Alfabetul se urca de la A-bel, la Z-ita. In Zita, triumfeaza viata oamenilor simpli. Triumf al necunoscutilor, al mostenitorilor si al profetilor Iata-i adunati in jurul Mielului, de orice limba, de orice conditie sociala, de orice neam si de toate varstele. Din toata inima ei spun si canta : «Amin» (Louis de la Bouillerie).