Asculta acest articol
In anul 1033, in orasul Aosta, localitate la picioarele muntilor Alpi, se nastea acela care avea sa devina marele invatator al Bisericii, Sfantul Anselm. Vlastar al unei familii nobile, este incredintat calugarilor benedictini care, vazand calitatile lui deosebite, il ajuta sa-si insuseasca o profunda formatie religioasa si culturala.
Inca din primii ani, in sufletul lui Anselm se infiripeaza si devine tot mai puternica dorinta de a se consacra si el acestei vieti de rugaciune, de studiu si de munca. Tatal sau, Gandulfo, nici nu vrea sa auda despre asa ceva: intaiul nascut al familiei nu trebuie sa devina calugar, ci sa continue activitatea si planurile tatalui sau.
Anselm sufera atat de mult din pricina acestui refuz, incat cade greu bolnav: tatal insa ramane neclintit. Dupa ce se face sanatos, tanarul pare ca si-a schimbat gandurile si incepe sa participe la viata mondena a palatului, dovedindu-se dispus sa nu refuze ocaziile de amuzament pe care rangul sau i le oferea: in inima insa ardea in continuare flacara idealului sau din prima tinerete.
De fapt, nu dupa mult timp, paraseste caminul parintesc, trece in graba muntii Alpi, rataceste prin Franta si se opreste in Normandia, la manastirea benedictina de langa Bec, unde avea catedra de teologie invatatul calugar Lanfranco.
Anselm se daruieste studiului cu o sete nemarginita, sete de a cunoaste tot ceea ce Dumnezeu a propus mintii omului in universul material si in Sfintele Scripturi; el formuleaza principiul care va sta la baza dezvoltarii ulterioare a teologiei, “fides quarens intellectum” – “credinta in cautarea intelectului luminat spre a fi cunoscuta si pretuita”.
Urmeaza pe maestrul sau atat de aproape, incat atunci cand Lanfranco este luat de Willhelm Cuceritorul si numit Arhiepiscop de Canterbury si Primat al Angliei, Anselm, desi tanar, este numit abate al manastirii si profesor de teologie. Predicator neobosit, reformator hotarat al vietii calugaresti, teolog profund in lectiile si scrierile sale, el devine o lumina a Bisericii.
Viata aspra pe care si-a impus-o, obligand si pe ceilalti calugari sa si-a insuseasca, a trezit multe si vii impotriviri, dar amabilitatea lui netulburata a sfarsit prin a captiva iubirea si stima chiar si a celor mai putini entuziasti. Era un geniu metafizic, cu o inima sublima si plina de credinta: se apropia de tainele descoperirii dumnezeiesti cu mintea, dar si cu inima. El scria: “Te rog, Doamne, da-mi harul sa simt cu inima ceea ce ating cu mintea”.
Operele sale cele mai cunoscute sunt: “Monologium”, sau metoda de a medita asupra motivelor actului de credinta, si “Proslogium”, sau credinta in cautarea intelectului. Este necesar, spunea el, sa patrundem din ce in ce mai mult cu mintea in credinta noastra, in asteptarea intelegerii depline si datatoare de fericire pe care o vom realiza in cer.
Lucrarile sale filosofice precum si consideratiile asupra rascumpararii izvorau dintr-un elan viu al inimii si al mintii: sub acest aspect el este apropiat de Sfantul Augustin. Prin geniul si lucrarile sale, Anselm a pus bazele invatamantului sistematic al teologiei si este considerat Parintele Scolasticii.
Cand Lanfranco a incetat din viata, in 1079, Wilhelm cel Rosu, urmasul lui Wilhelm Cuceritorul, il roaga pe Anselm sa primeasca demnitatea de Arhiepiscop de Canterbury si Primat al Angliei. Invatatul si umilul abate de la Bec, trece Canalul Manecii si ia in primire scaunul episcopal vacant; in curand insa, intre rege si Episcop apar unele neintelegeri care l-au determinat pe Anselm de doua ori sa fuga in exil, asteptand linistirea apelor.
A facut o calatorie la Roma pentru a cere recunoasterea drepturilor sale, dar si pentru a obtine usurarea pedepselor decretate impotriva adversarilor sau, evitand astfel pericolul unei rupturi grave. Intelegerea si calmul sau au facut ca armele razbunarii sa fie date la o parte si sa se realizeze o pace adevarata. Anselm moare la Canterbury in ziua de 21 aprilie 1109, fiind cinstit de toti drept un mare apostol al adevarului si al iubirii. In anul 1720, Papa Clement al XI-lea l-a proclamat “Invatator al Bisericii”.
Anselm este un nume teoforic, exprimand o forma de relatie a omului cu Dumnezeu; este format din doua cuvinte: Ans, o denumire a divinitatii la vechile popoare nordice, si helm, casca, insemnand un obiect solid care protejeaza capul, iar la figurat, puterea lui Dumnezeu care apara viata concentrata in ceea ce are omul specific: gandirea.
Atribuirea acestui nume ar putea exprima dorinta parintilor ca Dumnezeu sa apere viata, capul, mintea copilului lor. Nu stim daca parintii lui Anselm din Aosta au cunoscut aceasta etimologie, dar viata lui ne-a aratat ca sub ocrotirea lui Dumnezeu, gandirea omului este capabila nu numai de o cunoastere rece, dar si de o iubire creatoare de viata si de pace.
(Vietile sfintilor)
Fii primul care comentează