Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Sfantul Benedict Iosif Labre (1748-1783) – pelerin, patron al cersetorilor, vagabonzilor si celor lipsiti de adapost

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Sfantul Benedict Iosif Labre
Sfantul Benedict Iosif Labre

“In aceasta lume suntem cu totii pelerini intr-o vale de lacrimi; calatorim mereu pe drumul sigur trasat de Cristos, silindu-ne sa ne pastram in credinta, speranta, iubire, umilinta, rugaciune, rabdare si mortificare crestineasca, pentru a ajunge in Patria Cereasca”. Aceasta era una dintre maximele preferate ale Sfantului Benedict Iosif Labre, maxima ce caracterizeaza perfect stilul sau de viata.

Din cei 35 de ani, cati a trait, cel putin treisprezece i-a petrecut pe drum, “ca pelerin”. Pe drept a fost numit “vagabondul lui Dumnezeu”, sau “tiganul ratacitor al lui Cristos”, expresii oarecum amabile fata de o alta care i s-a atribuit tot lui: “sfantul paduchilor”.

Pentru a putea intelege sensul si valoarea acestui sfant, este necesar sa ne amintim ca in istorie si in viata au fost situatii in care omul si-a pus in primejdie existenta biologica pentru a salva valori ce le-a considerat mai de pret. Este cazul ostasilor care au murit pe front pentru apararea patriei, al pompierilor care si-au pierdut viata incercand sa salveze pe altii, al celor care declara greva foamei, renunta la conditiile firesti ale existentei biologice pentru sustinerea unor valori supreme.

Pe acestia ii respectam, ii admiram; gestul lor nu formeaza o norma obisnuita de viata, ci un act acceptat sau autoimpus in scopul afirmarii sau apararii unor realitati superioare nivelului biologic al vietii.

Pe de alta parte, nu este greu de constatat ca de multe ori se face mai mult caz de o pata pe incaltaminte sau imbracaminte decat de noroiul minciunii si al imoralitatii din constiinta; se depune mai multa truda pentru distrugerea insectelor daunatoare, sau purtatoare de microbi, decat pentru distrugerea factorilor de coruptie morala; se acorda o insemnatate decisiva conditiilor de locuit si se trece cu vederea importanta esentiala a vietii morale.

In aceasta situatie, Iosif Benedict Labre a considerat ca este chemat sa renunte la conditiile materiale obisnuite ale existentei biologice pentru a atrage atentia contemporanilor sai asupra vietii spirituale.

Benedict Iosif Labre s-a nascut la Amettes, Arras – Franta, la 26 martie 1748, fiind primul dintre 15 copii ai unor agricultori modesti. A facut studiile elementare la scoala din sat si apoi a invatat putina latina cu un unchi al sau dupa mama.

Ar fi voit sa devina calugar mai degraba decat preot, dar parintii au refuzat sa ii dea permisiunea de a intra intr-o manastire de trapisti. Dupa varsta de 18 ani a putut sa ceara sa fie admis intr-o manastire cisterciana, dar superiorul a ajuns la convingerea ca Iosif Benedict nu este apt pentru aceasta viata.

In timp de iarna el face pe jos un drum de peste 60 de leghe la o alta manastire, dar si aici, dupa un scurt timp de proba, este sfatuit sa se retraga. incearca la o a treia manastire; i se da haina calugareasca si incepe noviciatul, pe care insa nu il termina, deoarece se convinge definitiv ca nu acesta este drumul vietii lui, caci s-a imbolnavit grav si s-a vindecat brusc dupa plecarea din manastire.

La varsta de 22 de ani ia hotararea definitiva: manastirea lui va fi strada, vizitand ca pelerin sanctuarele vestite ale Europei. In sacul de pelerin sarac isi tine toata averea lui: Noul Testament, cartea “Urmarea lui Cristos”, si Breviarul pe care il recita zilnic; la piept poarta o cruce si de gat ii atarna o coroana de matanii; nu-i lipseste niciodata din maini rozarul Maicii Domnului.

Mananca doar cate o coaja de paine pe zi si putine legume; nu cere niciodata de pomana, si daca i se ofera ceva, se grabeste sa imparta cu alti saraci, cersetori pe la margini de drumuri, chiar daca donatorul, crezand ca a fost nemultumit de pomana ce i-a dat-o, se repede spre el si-l loveste manios cu bastonul. Noaptea se odihneste printre ruinele Coloseului, iar zilele si le petrece in rugaciune, vizitand diferite sanctuare.

Dintre acestea, unul dintre cele mai dragi inimii sale a fost sanctuarul din Loretto, unde se ruga ore intregi langa peretele casutei din Nazaret, murmurand litaniile Maicii Domnului. Ultimii ani din viata i-a petrecut la Roma, de unde, o data pe an, se ducea la Loretto.

Istovit de lipsuri si de orice igiena corporala, isi sfarseste marele pelerinaj in ziua de 16 aprilie 1793, pe treptele bisericii Santa Maria dei Monti. La catafalcul lui o mare multime din Roma a venit sa-si exprime pretuirea si recunostinta; erau convinsi ca Benedict Iosif nu a fost o victima a mizeriei umane si nici nu a dispretuit bunurile legitime ale acestei vieti, dar a iubit nespus de mult sufletul uman, libertatea si demnitatea lui suprema. A

fost inmormantat chiar in biserica Santa Maria. Mormantul lui a devenit loc privilegiat de reflexie, de rugaciune si de transformare. In anul 1881 Papa Leon al XIII-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor altare.

(Vietile sfintilor)

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Mergeţi şi voi în via mea!

Asculta acest articol Preot romano-catolic Ioan Roman „Împărăţia cerurilor este asemenea stăpânului care a ieşit dis-de-dimineaţă ca să angajeze lucrători