Asculta acest articol
Sfântul Ciril, născut în anul 370, a condus cu fermitate şi înţelepciune Biserica din Egipt între 412 şi 444, anul morţii sale, participând în acelaşi timp, prin lupta lui pentru dreapta credinţă, la una dintre perioadele cele mai grele ale întregii Biserici din Răsărit.
Această fermitate în slujba păstrării învăţăturii creştine, şi curajul dovedit în apărarea adevărului catolic, arată sfinţenia marelui Episcop de Alexandria, sfinţenie care, cel puţin în Occident, a fost recunoscută destul de târziu: abia sub pontificatul Papei Leon al XIII-lea (1878-1903), cultul său a fost extins în întreaga Biserică din Occident, şi i s-a dat titlul de “învăţător al Bisericii”.
Pentru apărarea dreptei credinţe împotriva erorilor lui Nestorie, Episcop de Constantinopol, Sfântul Ciril s-a pus în primejdia de a fi trimis în exil, şi pentru câteva luni a suportat umilinţa închisorii. “Noi, scria el, pentru credinţa lui Cristos, suntem gata să suferim orice: lanţuri, închisoare, lipsa de cele necesare vieţii şi chiar moartea”.
La Conciliul Ecumenic din Efes, unde Ciril a adus o contribuţie foarte însemnată, a fost condamnat Nestorie, care provocase o adevărată furtună în sânul Bisericii, punând în discuţie maternitatea divină a Fecioarei Maria.
Este un titlu de glorie pentru Episcopul din Alexandria că a elaborat în această ocazie o teologie autentică şi limpede a Întrupării Domnului: “Este în afară de orice îndoială că Emanuel are două firi: firea dumnezeiască şi firea omenească. Totuşi Isus este o singură fiinţă: Fiul unic al lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat şi totodată om adevărat: nu un om îndumnezeit, asemenea acelora care devin părtaşi ai naturii divine prin har, ci Dumnezeu adevărat care pentru mântuirea noastră a îmbrăcat firea omenească”.
De o deosebită însemnătate este cea de a patra omilie, dintre cele şapte rostite în timpul Conciliului din Efes, celebra “Sermo in laudem Deiparae” – “Lauda Născătoarei de Dumnezeu”. Este un model strălucit de predică mariană, în care Ciril preamăreşte măreţia divină a misiunii Preacuratei Fecioare Maria, Adevărată Maică a lui Dumnezeu, prin partea pe care a avut-o în conceperea şi naşterea umanităţii Cuvântului Întrupat.
Teolog cu mare putere de pătrundere, orator strălucit, Sfântul Ciril a fost în acelaşi timp şi un păstor de suflete vigilent şi plin de dragoste. Afară de tratatele exclusiv doctrinare, de la el ne-au rămas 156 de “Omilii asupra Evangheliei Sfântului Luca”, cu un caracter pastoral şi practic, şi cele mai cunoscute “Scrisori Pastorale”, cuprinzând 29 de omilii pascale.
Potrivit obiceiului de atunci, data Paştelui era anunţată de către Episcopul locului printr-o scrisoare pastorală în care se făcea o prezentare a învăţăturii credinţei şi se dădeau îndrumări de viaţă practică, în raport cu împrejurările concrete ale vieţii bisericeşti. Sfântul Ciril subliniază adevărul că Cristos înviat, biruitor al morţii, Dumnezeu adevărat, este Fiul adevărat al Preacuratei Fecioare Maria şi bucuria învierii aduce o nouă expresie de recunoştinţă şi cinste faţă de Mama Celui Înviat. Aşezată pe această temelie, viaţa creştină se află pe drumul adevărat, firesc.
(Vieţile sfinţilor)
Fii primul care comentează