Asculta acest articol
În fiecare an, pe 24 aprilie, creștinii ortodocși din România și mai ales din nordul țării îl cinstesc pe Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, Ocrotitorul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Este un moment de reflecție și recunoștință pentru viața, suferințele și lupta acestui mare ierarh pentru păstrarea dreptei credințe în vremuri de prigoană.
Sfântul Iosif s-a născut într-o familie boierească din Crișănești, în Maramureș, fiind fiul lui Simion Stoica, vicecomite al Maramureșului. Numele de botez a fost Ioan Stoica, iar după ce a rămas văduv, s-a călugărit și a primit numele Iosif. Încă din tinerețe a fost atras de viața duhovnicească, formându-se în mănăstirile și schiturile din nordul Transilvaniei.
În anul 1690, Sfântul Iosif a fost ales episcop într-o perioadă extrem de grea pentru Ortodoxia din Transilvania. A fost hirotonit arhiereu în Moldova de marele mitropolit Dosoftei, cu misiunea de a apăra credința ortodoxă în Maramureș.
A păstorit timp de 20 de ani (1690–1711), mutându-și reședința în mai multe locuri, printre care Mănăstirea Peri, Giulești, Budești și în apropierea cetății Hust. A organizat soboare ortodoxe, a vizitat parohii și a susținut comunitățile românești în fața presiunilor calvine și catolice.
A fost un luptător neobosit împotriva uniației și a prozelitismului religios, respingând cu fermitate presiunile de a trece la catolicism. A fost încarcerat de două ori, inclusiv în cetatea Hust, pentru refuzul de a renunța la credința ortodoxă. A scris tratate de teologie, dintre care cel mai cunoscut este „Contra unirii cu Patriarhul Romei”.
Sfântul Iosif a fost persecutat, defăimat, dar niciodată înfrânt, iar după eliberarea din temniță a revenit în scaunul de episcop, murind la scurt timp în anul 1711, cu conștiința împăcată că și-a păstrat credința până la capăt.
După moarte, Sfântul Iosif a fost venerat de credincioși ca un sfânt, un model de tărie, statornicie și jertfă pentru Hristos. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română și rămâne un simbol al Maramureșului istoric, al demnității românești și al luptei pentru păstrarea identității religioase.
Credincioșii din Maramureș și Sătmar îl cinstesc cu evlavie, iar ziua de 24 aprilie este marcată de slujbe speciale, pelerinaje și rugăciuni. În fiecare an, episcopii și preoții din eparhie îndeamnă la urmarea exemplului Sfântului Iosif, în vremuri în care credința are din nou nevoie de mărturisitori.
Fii primul care comentează