Asculta acest articol
Sfântul Raimund Nonnatus s-a născut în anul 1200, la Portell, o localitate din împrejurimile Barcelonei – Spania. La botez i s-a dat numele Raimund; deoarece naşterea lui a avut loc prin cezariană, pe atunci un lucru cu totul neobişnuit, la numele de botez s-a adăugat supra-numele Nonnatus, adică nenăscut. Pentru acest motiv, el este invocat de către mame şi moaşe în vederea unei naşteri uşoare.
La vârsta de 18 ani, în ziua de 10 august 1218, a participat la o solemnitate neobişnuită, în catedrala din Barcelona: inaugurarea oficială a Ordinului “Sanctae Mariae de mercede captivorum” – “Ordinul Sfintei Maria a preţului pentru răscumpărarea captivilor”. Această asociaţie îşi propunea să pregătească oameni capabili de a lucra la răscumpărarea celor căzuţi în mâinile piraţilor turci; membrii Ordinului, pe lângă jurămintele călugăreşti obişnuite, se legau cu jurământ să-şi ofere viaţa şi persoana proprie, dacă va fi cazul, pentru răscumpărarea sclavilor.
În acea perioadă, erau dese incursiuni ale piraţilor care furau oameni şi-i vindeau ca sclavi musulmanilor din nordul Africii; viaţa şi credinţa lor era în mare primejdie. Familiile nu aveau posibilitatea să-i răscumpere, de aceea, Sfântul Petru Nolasc a propus întemeierea unui ordin călugăresc menit să contribuie la rezolvarea acestei probleme. Participând la solemnitatea inaugurării din 10 august 1218, Raimund Nonnatus se entuziasmează de această idee, cere să fie primit şi el în rândul “Mercedarilor” şi, în 1222 este sfinţit preot.
Până în 1231, a lucrat la eliberarea sclavilor: el răscumpără 140 de sclavi la Valencia, 250 la Alger şi, în 1230, la Tunis, un număr de 228. Aici a fost pus în situaţia să respecte jurământul special al Ordinului răscumpărării sclavilor. Neavând întreaga sumă cerută de negustorii de sclavi de la Tunis, Raimund s-a constituit el însuşi prizonier. El a făcut acest act cu gândul de a rămâne în mijlocul celorlalţi sclavi, spre a păstra în sufletele lor flacăra credinţei şi a speranţei şi de a predica Evanghelia însăşi musulmanilor.
Pentru a-l împiedica să vorbească despre Cristos, stăpânul lui a ajuns până acolo încât i-a perforat buzele cu un fier roşu şi i-a închis gura cu un lacăt pe care îl deschidea numai când îi dădea mâncare. Timp de opt luni, Raimund a lucrat în aceste condiţii, neîncetând de a-i îndemna prin semne pe tovarăşii săi la statornicia în credinţă şi dragoste creştină; după opt luni, alţi Mercedari au adus suma necesară răscumpărării şi el a fost pus în libertate.
Ultimii zece ani din viaţă i-a petrecut mai mult la Roma, îndeplinind diferite misiuni încredinţate de conducerea Ordinului sau din partea Scaunului Apostolic. Papa Grigore al IX-lea, voind să-i aducă un omagiu public pentru suferinţele şi activitatea sa, i-a conferit demnitatea de Cardinal. Raimund se afla atunci în Spania. Dând ascultare Suveranului Pontif, porneşte din nou spre Roma, iar în drum s-a îmbolnăvit de o febră violentă, care l-a răpus.
Fiind la Cordona, nu departe de Barcelona, în ziua de 31 august 1240, la vârsta de numai patruzeci de ani, sfârşeşte viaţa pământească pentru a primi de la Dumnezeu răsplata celui care l-a vizitat şi l-a ajutat pe Cristos aflat în suferinţă. A fost înmormântat în Biserica “Sfântul Nicolae”, care în curând a devenit loc de pelerinaj.
Raimund, rămânând mai multe luni ca ostatic, supus unor grele şi repetate torturi, a împlinit acest act nu numai pentru eliberarea unui creştin a cărui credinţă era în primejdie, ci, mai ales, pentru a încerca să vindece din rădăcină plaga sclavagismului, predicând Evanghelia chiar musulmanilor; el a repetat tentativa mişcătoare şi deloc inutilă, împlinită cu câţiva ani mai înainte de Sfântul Francisc de Assisi, urmându-l până la eroism pe învăţătorul care, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, s-a coborât din cer, a pătimit şi s-a lăsat răstignit.
(Vieţile Sfinţilor)
Fii primul care comentează