Cu această ocazie a oficiat slujba de târnosire a Paraclisului, a sfințit două noi clopote recent donate, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvânt de învățătură. La acest așezământ stareță este Maica Xenia Velicu, administrator este arhidiaconul Vasile Pop, iar slujitor preot Alin Sebastian Groșan.
„A sosit un moment și un eveniment important din viața Schitului Schimbarea la Față” de la nord de municipiul Baia Mare, lângă Deal, pe Dealul Viilor, pentru că iată, după foarte multă muncă și multe osteneli, încercări, am reușit să dăm chip acestui schit, care are un nume important, pentru că se găsește pe deal, munte, și are hramul Schimbarea la Față. Am reușit să-i dăm și să așezăm un Altar Sfânt la subsolul viitoarei biserici de lemn în stil maramureșean”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Istoria cestui schit este una frumoasă. E vorba de donația unei familii, a familiei Matosz Victor și Maria, care au donat către Parohia „Sfântul Ilie” din Baia Mare, prin părintele profesor Vasile Borca, acest loc, ca să se construiască pe el așezământ duhovnicesc. Sigur că începutul a fost greu, s-au făcut toate formalitățile pentru a se primi donația și s-a rânduit un slujitor care să facă slujbe, s-a improvizat un Altar. Asta se întâmpla prin 2003-2004. Propriu-zis, viața monahală a început după 2011, când terenul a fost transferat către Sfânta Episcopie a Maramureșului și Sătmarului. În 2012 a început viața monahală, a venit aici o maică de la Episcopia Sălajului, Maica Tatiana Tomoș. S-a construit casa monahală, ca să poată locui obștea, și s-a pus piatra de temelie pentru viitoarea biserică, în 2015, de către Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Justinian.
”Lucrările au mers foarte greu. De aceea, în 2022, Episcopia a decis se preia întreaga administrație a schitului și să numească un administrator în persoana Arhidiaconului Vasile Pop, care, într-un an și jumătate, a reușit, ajutat de Sfânta Episcopie, , care a finanțat lucrarea, evident, și sprijinit de alte donații, alte acte de donație, oferite de binefăcători, a reușit ca să pregătească biserica de la primul nivel, acest Paraclis, pe care l-am așezat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, făcătorul de minuni și vindecătorul de cancer, și a Sfintei Preacuvioase Maicii noastre Parascheva de la Iași. S-au adus o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie, s-a sfințit o raclă și vor rămâne racla și Sfintele Moaște așezate spre închinare de acum și până în veac. Astăzi este cel mai important moment, iată avem o nouă conducere, a venit Maica Xenia Velicu și a preluat conducerea mănăstirii și am pregătit, părinții de la Sfânta Episcopie, părintele Vicar, Părintele arhidiacon Vasile, împreună cu părintele slujitor, cu părintele Alin, care este aici din 2017, și slujește atât de frumos și creează o atmosferă duhovnicească specific monahală, are și o familie frumoasă, , soția este medic, are și 5 copii, dintre care unul este chiar Nectarie, și este fericit să slujească Părintele Alin la acest Altar și, iată, am pregătit evenimentul sfințirii după toată frumusețea și strălucirea Bisericii Ortodoxe.
Tot ce este înăuntru este de cea mai înaltă calitate. Așa se fac lucrurile pentru Dumnezeu. Nimic nu se face provizoriu și improvizat. Totul se face pentru Dumnezeu și ca pentru Dumnezeu, pentru că rostim în rugăciunea Tatăl Nostru <<precum în cer așa și pe pământ>>. Când intrăm în sfânta biserică rostim o altă rugăciune <<în biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se oare, Născătoare de Dumnezeu Fecioară>>. Biserica este cerul pe pământ și se cuvine să ne simțim în sfânta biserica precum se simt îngerii și Sfinții lui Dumnezeu în cer în jurul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu să primească toate donațiile binefăcătorilor, ale tuturor ostenitorilor, osteneala constructorilor și să ajute obștea monahală de aici să evolueze frumos . Vom construi într-un an, cel târziu într-un an de zile vom înălța biserica , ce va fi o frumusețe pentru orașul Baia Mare. Se va vedea din tot orașul, mai cu seamă de către Catedrala Episcopală <<Sfânta Treime>>, din centrul civic, se va vedea fruos a ceastă biserică în stil maramureșean și schitul, care, cu siguranță, va deveni, într-un timp nu pre lung, într-un viitor foarte apropiat, mănăstire. Mănăstirea Schimbarea la Față de pe Dealul Viilor din municipiul Baia Mare. Iată o alăturare frumoasă: și mănăstirea Rohia s-a construit în Dealul Viei. Și această mănăstire se construiește într-n astfel de loc, pentru că via este cea care ne oferă strugurii din care se face vinul și care se folosește împreună cu prescura la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Euharistie. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, încheie Episcolul Iustin.
Slujba de târnosire
Oficiată după toate regulile Bisericii Ortodoxe, Slujba de târnosire a demisolului Schitului Schimbarea la Față a Domnului din Baia Mare s-a constituit într-un eveniment de mare importanță pentru municipiul Baia Mare, care a început la ora 9,00 dimineața, în prezența unei mari mulțimi de credincioși.
Piatra de temelie pentru biserica schitului a fost pusă de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în 15 martie 2015, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și de credincioși băimăreni.
Lucrările la demisolul bisericii schitului au fost finalizate în anul 2024, condusă de Inginer Petru Tira. Locașul a fost înfrumusețat și înnobilat cu icoane pictate pe lemn de către pictorul Gabriel Solomon, mobilierul, sculptat cu motive tradiționale maramureșene, a fost realizat de sculptorul Viorel Mihiș din localitatea Baba, județul Maramureș. Atenția din interior cade asupra simplității arhitecturale, înfrățite cu demisolul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, datorită faptului că întreg spațiul este îmbrăcat în cărămidă aparentă, culminând cu iconostasul și Sfânta Masă zidite după toată rânduiala bisericii ortodoxe.
Pe lângă acestea, locașul a fost înzestrat cu candelabre din fier forjat, încălzire în pardoseală, geamuri termopan, uși din lemn masiv sculptate și ele, la rândul lor, cu însemnele Episcopiei Maramureșului și Sătmarului de către domnul Alexandru Mociran, Sfântul Altar a fost împodobit cu candele, sfinte vase, chivot, sfeșnice, Sfânta Evanghelie și cruci din email pentru sfintele slujbe.
Pentru dinamizarea vieții monahale, duhovnicești și liturgice și primirea pelerinilor, din data de 1 iulie 2024 a fost numită egumenă Monahia Xenia Velicu.
Toate aceste lucrări s-au realizat cu ajutorul Secretariatului de Stat pentru Culte, Consiliului Județean Maramureș, Primăriei și Consiliului Local Baia Mare și prin bunăvoința și cu sprijinul financiar al mai multor credincioși buni.
Lucrările vor continua de la cota zero, cu biserica din lemn a schitului, ce va fi executată de meșterul popular Petru Boris din Bârsana.
După slujba de târnosire, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a binecuvântat două clopote, unul de 500 kg, donat de deputatul Gabriel Zetea, membru în Adunarea Națională Bisericească și președintele nou ales al Consiliului Județean, care a făcut donația împreună cu familia sa, și altul de 1.000 kg, ai cărui donatori nu au fost anunțați încă. Sunetul lor va răsuna peste întreg orașul Baia Mare la ceas de dimineață sau de seară și la ceas de rugăciune.
În ziua târnosirii și de acum înainte, credincioșii au avut ocazia să se închine la o parte din Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, așezate în racla ce a fost așezată cu ocazia târnosirii Paraclisului nou sfințit, unde va rămâne definitiv spre închinare.
Pachetele cu mâncare și apă pentru credincioși au fost date de credincioșii Parohiei Tăuții de Sus.
Sfânta Liturghie Arhierească
Un sobor ales de preoți și diaconi a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alcătuit din arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, pr. Fabian Coroian, protopopul Băii Mari, pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ și paroh în Tăuții de Sus, pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru și pictură bisericească, pr. Andrei Emil Pop, inspector eparhial, protos. Nifon Neamciuc, starețul Schitului „Cuvioasa Maica Parascheva de la Iași”, protos. Serafim Bilț, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, protos Iosif Petra, starețul Mănăstirii Dragomirești, pr. lect. univ. dr. Vasile Borca, ctitor, pr. Florin Vele, fost slujitor la acest schit, pr. Vasile Fodoruț, inspector eparhial social, pr. lect. univ. dr. Claudiu Pop de la Parohia „Înălțarea Domnului”, pr. Viorel Bud, de la Catedrală, Pr. Vasile Botiș, paroh la biserica „Sfântul Andrei”, pr. dr. Marius Covalcic, paroh la biserica „Sfântul Ilie Tesviteanul”, pr. Marius Lazăr jr. de la biserica ”Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, pr. Bogdan Ciocotișan din Dumbrăvița, pr. Eugen Buga, misionar în Oaș, pr. Nicolae Thira de la biserica „Nașterea Domnului” Baia Mare, pr. Alexandru Buteanu, pensionar, arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, arhid. dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei, arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, administratorul schitului târnosit, diac. Ioan Hotico, de la Catedrala Episcopală.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois și de dr. Costel Coroiu, medic terapie intensivă la Spitalul Județean „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, membru al Grupul Psaltic „Anastasios”, iar la priceasnă a cântat Diana Topan, studentă anul II la Conservatorul „G. Dima” din Cluj-Napoca.
Între oficialități s-au aflat deputatul Gabriel Zetea, senatorii Cristian Niculescu Țâgârlaș și Dan Ivan, ministrul secretar de stat Anca Minodora Costin Hendea, Ioan Doru Dăncuș, primarul Băii Mari, arhitectul Dorel Cordoș, proiectatul ansamblului monahal, dr. Vlad Severius Pașca, medic de familie, fost membru în Adunarea Eparhială, Florian Sălăjeanu, președintele ASSOC.
Cuvântul de învățătură și distincții
Un vast cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin, pornind de la Evanghelia duminicii despre vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum.
Preotul slujitor Alin Sebastian Groșan a fost hirotesit stavrofor, cu dreptul de a purta Sfânta Cruce.
arhid. Vasile Pop, consilier eparhial, administratorul schitului, a primit Ordinul ”Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru clerici.
Diplome ale Anului omagial cu primit binefăcătorii Gheorghe Traian Ardelean cu soția Ioana și copiii Yania-Maria și Dacian-Yanni, care sunt donatorii bisericii de lemn ce se va înălța și au donat o parte din icoanele pentru biserica de lemn ce se va înălța și o parte din icoanele de la demisol; Vladimir Iacob, patronul de la Aramis, care a plătit asfaltarea curții; familia Gabriel Zetea, cu soția Oana și copiii Iacob și Nicole, donatorii clopotului mijlociu; familia Sergiu Cadar cu soția Cristina și copiii Alexandru, Sofia și Sergiu, care plătesc masa festivă anual; Vasile Dănuț Costin și soția Letiția; Dorin Pop și soția Adriana; Gabriel Solomon și Amalia, pictorul icoanelor; Viorel Mihiș și Mihaela, sculptorul ușilor; Protos. Nifon Neamciuc de la Mănăstirea Strâmtura, donatorul porții schitului; Aurica Groșan; familia Alexandru Rezmuveș și soția Camelia, donatori covoare; dr. Maria Coteț și Nicolae Coteț, fiul lui Radu Coteț, donatori icoane; familia Vlad Marian Huban cu soția Dana și copiii Marian David și Andrei Vlad, donatori icoane; Ing. Petru Tira, inginer constructor; Florinel Tâng cu familia; Dorel Cordoș, arhitect; Ioan și Dorina Ciocan, ajutători; familia Romeo Crișan și Andrada, cu copiii Ianis și Caterina; familia Mircea Crișan și Lia; Vasile Pop, donator clopot; Mihai Peto, donator materiale de construcție.
Pr. Alin Sebastian Groșan, slujitor: „Astăzi Schitul „Schimbarea la Față” s-a înveșmântat în straie de sărbătoare, straie pe măsura bucuriei ce s-a adus astăzi acestui loc prin prezența în mijlocul nostru a Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, care a târnosit Paraclisul de la demisolul Bisericii ce se va ridica aici și a binecuvântat clopotele ce s-au montat cu această ocazie. Paraclisul a primit hramul <Sfântul Ierarh Nectarie> și <Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva>, sfinți către care poporul credincios are mare evlavie și pe care-i simțim ocrotitori și rugători față de locul acesta. Pe Sfântul Ierarh Nectarie îl simțim aproape și prin prezența sa tainică în Sfintele Sale Moaște. Avem o părticică din Sfintele Sale Moaște, care au fost așezate aici în raclă pentru ca poporul să-și poată arăta dragostea și cinstirea față de acest Sfânt. Mulțumim tuturor binefăcătorilor, ctitorilor, dăruitorilor, slujitorilor, tuturor ostenitorilor care au conlucrat de-a lungul timpului pentru ca astăzi să putem să punctăm acest moment de sărbătoare.
Mulțumim credincioșilor, care în duminici și sărbători aleg să fie alături de noi, să-l slăvească pe Dumnezeu în rugăciune aici și-i invit pe cât mai mulți credincioși să urce Dealul Viilor din Baia Mare, să regăsească frumusețea acestui loc și sunt convins că mulți dintre cei care vor trece prin poarta acestui schit se vor regăsi pe ei înșiși aici, la loc înalt, departe de zgomotul și tumultul orașului, vor reuși să-și găsească o fărâmă de pace și liniștire și poate să simtă o străfulgerare din lumina cea sfântă, care aduce pace și bucurie, Lumina Taborului.”
Andrei Fărcaș
Fii primul care comentează