
Aceasta este prima partidă pe care Simona o va disputa, după ce TAS i-a redus suspendarea pentru dopaj de la 4 ani la 9 luni. Aceasta a primit un wild card din partea organizatorilor întrecerii din SUA și va juca astfel primul său meci oficial după o pauză de peste un an și jumătate.
Simona Halep, care începe de la zero în clasamentul WTA, a jucat de două ori cu Paula Badosa (73 WTA) și a câștigat ambele confruntări.
Cele două directe s-au jucat în 2022, iar Halep s-a impus în turul al doilea la Madrid, cu 6-3, 6-1, în primul meci, iar apoi a câştigat la Wimbledon, în optimi, cu 6-1, 6-2.
Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Miami Open este atingerea semifinalelor în două rânduri, 2015 şi 2019. În 2015, sportiva noastră a fost învinsă în penultimul act de Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 7-5, iar în 2019 de Karolina Pliskova, cu 7-5, 6-1.
Halep nu a mai jucat un meci oficial din 29 august 2022, când era învinsă de Daria Snigur cu 6-2, 0-6, 6-4, în primul tur la US Open.
CITEȘTE ȘI:
Fii primul care comentează