
Din păcate, pentru că nu întrunește anumite condiții, Simona nu mai are nicio șansă de a ajunge la cea mai important competiție sportivă din lume.
Una din condițiile de bază pentru participarea tenismenilor la Jocurile Olimpice este să figureze în primele 400 de locuri în clasamentele mondiale ATP sau WTA. Din păcate, până pe data de 10 iunie, când decide participarea tenismenilor Simona Halep nu mai poate ajunge în Top 400 și, pe cale de consecință, participarea la Jocurile Olimpice de la Paris devine un vis neîmplinit.
Pe de altă partea varianta unui wild card se exclude pentru că la Jocurile Olimpice nu se merge pe bază de invitații.
Simona, care a participat la doar 2 turnee de la ridicarea suspendării, fără să câștige vreun meci, Halep are doar 11 puncte în clasamentul Mondial iar până la data limită a înscrierii se vor mai juca două turnee de categoria WTA 125. Dar, chiar dacă ar câștiga unul dintre aceste turnee, Simona nu ar putea intra în Top 400.
Totuși, precizăm că Simona Halep a participat la o ediție a Jocurilor Olimpice. S-a întâmplat în anul 2012, la Londra când românca a fost învinsă în primul tur de kazaha Yaroslava Shvedova. Simona a renunțat apoi la edițiile din 2016 (Rio de Janeiro / din cauza pericolului constituit de virusul Zika) și din 2020 (Tokyo / din cauza unei accidentări).
CITEȘTE ȘI:
Fii primul care comentează