Asculta acest articolSă fie semnele unei neaşteptate relaxări? Dacă examinăm două din evenimentele petrecute miercuri, constatăm că pentru ministrul Elena Udrea Parchetul pune rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale. De asemenea, deputaţii democrat-liberali îşi retrag plângerea adresată în cazul Sterling de care a fost învinuit Călin Popescu Tăriceanu.
Nu ştim dacă cele două situaţii, deciziile ţin de o relaxare a justiţiei şi a politicienilor. Dar ştim în mod sigur că cele două cazuri, care au fost în atenţia lumii politice multă vreme şi au fost îndelung mediatizate, nu au avut anvergura ce li s-a dat la timpul respectiv. Dacă e să credem în justiţie, şi, desigur, credem în justiţie, atunci ministrul Udrea nu a comis niciuna din faptele socotite pe atunci reprobabile.
Atunci se pune firesc o altă întrebare: de ce a fost atât de înverşunată comisia parlamentară convocată pentru a judeca ministrul Turismului? La vremea aceea s-a desfăşurat un război crâncen, au ieşit scântei între Ludovic Orban şi Elena Udrea, având ca miză înlăturarea ministrului din poziţia deţinută la Ministerul Turismului şi deteriorarea pe cât posibil a imaginii lui Traian Băsescu. Cum Traian Băsescu a câştigat al doilea mandat de preşedinte al statului, ştirea despre neînceperea urmăririi penale trece neobservată, fără ecouri notabile, pentru că nici marea miză a scandalului de atunci nu mai există.
Democraţii-liberali îşi retrag plângerea de subminare a economiei naţionale împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu pentru că nici acesta nu mai reprezintă o miză politică. Nu mai conduce gruparea liberală, ba, dimpotrivă, are o poziţie mai conciliantă faţă de PDL. Fostul premier a devenit unul din promotorii ideii că PDL şi Traian Băsescu trebuie văzuţi prin prisma unui pragmatism politic. Din duşman înverşunat, Călin Popescu Tăriceanu poate deveni la orice oră un aliat util. Din campania purtată la acea oră, de demonizare a acestuia, nu a mai rămas nici urmă. De la demon la înger nu este decât un pas în politică.
Doar profesorii rămân la coada societăţii. Ei au acum rolul de a salva ţara de avatarurile crizei. Disponibilizarea celor 15.000 este punctul forte al guvernanţilor în reprimarea unei crize neostenite, ce loveşte societatea noastră. Din fericire pentru ei, mai există şi sindicatele din învăţământ, de obicei privite cu suspiciune, dar de astă dată necesare. Şi ştim că aşa este pentru că de regulă atunci când anunţă radicale proteste sociale se ţin de cuvânt şi marea masă a profesorilor îi urmează. Boicotarea sfărşitului de an şcolar, boicotarea examenelor, a bacalaureatului nu sunt vorbe în vânt şi nici ameninţări oarecari, au fost nenumărate cazuri anterioare când s-au transformat în fapte.
De ce oare sănătatea şi învăţământul sunt ultimele roate la căruţe într-o ţară unde există nenumăraţi oameni bolnavi şi nenumăraţi tineri ce trebuie să urmeze o şcoală şi trebuie să fie educaţi, este un mister greu de dezlegat.
Spitale fără medicamente şi şcoli fără cadre didactice vor fi în curând simptome normale în societatea noastră.
Fii primul care comentează