
Sindicaliștii din Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) au hotărât, marți, în cadrul ședinței Biroului Executiv, să strângă semnături pentru demararea unor acțiuni de protest, în semn de nemulțumire față de lipsa de reacție a Guvernului la problemele lor.
Potrivit deciziei BEx a FNSA, nici Ministerul Administrației și Internelor, nici Guvernul României nu a arătat interes pentru evitarea concedierii a aproape 17.000 de persoane din sistem, dacă se adoptă în forma actuală proiectul de lege privind normativele de personal din unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile din subordinea acestora.
Se pregătește blocarea întregii activități
“Am solicitat Ministerului Administrației și Internelor, prin Adresa nr. 1 din 11.01.2010 (postată pe site-ul federației – Protest F.N.S.A. – proiect lege, normative de personal), să organizeze întâlniri cu factorii de răspundere din administrația publică locală pentru a găsi soluții prin care să se evite disponibilizările de personal propuse prin Proiectul de lege privind normativele de personal din unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile din subordinea acestora. Până la această dată nu am primit niciun răspuns și nici nu am văzut vreo reacție favorabilă la demersurile noastre din partea M.A.I. și a Guvernului României. Din aceste motive, Biroul Executiv al F.N.S.A. a hotărât să trecem la acțiuni de protest, iar începând de astăzi, 19.01.2010, vom demara acțiunea de strângere de semnături pentru organizarea următoarelor forme de protest: mitinguri în toate municipiile reședință de județ, pichetarea M.A.I. și M.M.F.P.S., grevă de avertisment cu întreruperea activității timp de două ore și grevă generală pentru blocarea întregii activități din administrația publică locală”, se arată într-un comunicat de presă de marți al federației.
Calendarul acțiunilor de protest va fi stabilit la sfârșitul acestei săptămâni, în ședința extraordinară a Biroului Executiv al F.N.S.A., după consultarea liderilor sindicatelor membre.
Sindicalitșii mai susțin că luni, 18 ianuarie, au avut loc la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale discuții pe marginea Proiectului de Hotărâre a Guvernului privind unele măsuri pentru aplicarea Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice în anul 2010, la care sindicatul a făcut propuneri și amendamente.
FNSA susține că în cadrul discuțiilor li s-a pus în vedere că propunerile nu vor fi luate în considerare de către MMFPS.
O altă nemulțumire este legată de Ordinul nr. 32 al Ministrului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Ordinul nr. 42 al Ministerului Finanțelor Publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 31 din 15.01.2010, care cuprinde prevederi contrare Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, încalcă Constituția României și anulează prevederi ale Legii nr. 330/2009. Sindicaliștii i-au cerut premierului Emil Boc anularea ordinului.
200.000 de angajați din sectorul privat ar putea fi disponibilizați
Aproape 200.000 de angajați din sectorul privat ar putea rămâne șomeri între 1 și 15 februarie dacă Guvernul nu va decide prelungirea perioadei de șomaj tehnic, a declarat, marți, președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. “Ministrul Muncii va discuta marți cu primul ministru despre posibilitatea prelungirii șomajului tehnic de la 1 ianuarie 2010, prevedere ce ar putea fi promulgată în procedură de urgență pentru a evita disponibilizările masive care se anunță în mediul privat. După aceste discuții vor avea loc întâlniri și cu patronatele pe această temă”, susține Hossu. Președintele Cartel Alfa a declarat că angajatorii au făcut deja liste cu salariații ce urmează să fie disponibilizați în luna februarie, în condițiile în care statul nu-i mai ajută pe patroni să-și țină oamenii în șomaj tehnic.
Liderul sindical Cartel Alfa a precizat că “disponibilizări în masă” ar putea avea loc în “domenii ca metalurgia, chimia, petrochimia, construcții de mașini, construcții civile și industria de textile și pielărie”.
Se fac disponibilizări, deși sunt 118.000 de posturi vacante
Guvernul a decis să facă disponibilizări în 2010, deși ar putea reduce 118.000 de posturi din sistemul bugetar ce sunt în acest moment vacante, dar trecute în buget, a declarat președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
“Guvernul face în continuare disponibilizări, deși există un surplus de 118.000 de posturi vacante și bugetate în condițiile în care anul trecut erau bugetate la stat 1.408.000 de posturi, dintre care 1.290.000 de posturi erau ocupate”, a menționat Hossu. Pe de altă parte, liderul sindical a precizat că numărul disponibilizărilor din sectorul bugetar ar putea fi mai mare de 80.000 dacă fondul de salarii nu va fi redus începând din luna ianuarie, întrucât vor trebui reduse cheltuielile cu 0,7 miliarde lei într-un interval de timp mai scurt.
“Nefăcându-se aceste reduceri începând cu această lună, vor trebui tăiate cheltuielile din februarie sau martie și astfel există riscul să avem un număr mai mare de disponibilizări la stat”, a mai spus Hossu.
Fii primul care comentează