Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Sindicatul Liber din Învăţământ solicită plata anticipată a salariilor pe aprilie

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Victor Oprea
Victor Oprea

Victor Oprea, preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Satu Mare, a remis redacţiei ziarului nostru textul de mai jos, pe care îl redăm integral.

”Ordonanţa dată de Guvernul României prevede ca bugetarii care au salariile programate până în ziua 10 a lunii vor primi salariile anticipat până la sfârşitul lunii aprilie. Acesta pentru a evita plata întârziată a salariilor având în vedere minivacanţa de Paşte.

Ordonanţa însă nu a ţinut cont de faptul că există bugetari care au salariile programate pe data de 11 a lunii, cum ar fi şi situaţia personalului din învăţământul careian, şi că data de 11 mai cade chiar pe o zi de sâmbătă. Ori practica spune că dacă ziua salariului cade pe sâmbătă, atunci salariile se dau cu o zi mai repede, iar dacă salariile cad pe duminică, atunci se dau cu o zi întârziere, adică luni. Cum 11 mai cade tocmai într-o zi de sâmbătă, se cuvine ca salariile să fie plătite în 10 mai. Dar salariile care cad pe 10 mai sunt plătite anticipat conform ordonanţei.

Având în vedere aceste considerente, Sindicatul Liber Satu Mare, solicită Ministerului Finanţelor Publice să emită o notă prin care să reglementeze această situaţie. Iar trezoreriile şi primăriile să aibă în vedere plata salariilor şi pentru bugetarii programaţi cu salariile pe data de 11 a lunii.”

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns