Asculta acest articolProdusele din soia reduc riscul apariției cancerului de prostată și de sân și contribuie la prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare.
Istoricul consumului de soia
Nu se știe exact de când se cultivă soia, dar aclimatizarea ei s-a dezvoltat mult în Manciuria, cu aproape 3000 de ani în urmă. La vremea aceea, soia era deja considerată una dintre cele 5 boabe sacre, împreună cu orzul, grâul, meiul și orezul. Totuși, conform unor istorici, caracterul sacru era asociat în principal cu utilizarea boabelor de soia ca îngrășământ, datorită capacității lor de a fixa azotul< soia, ca și alte leguminoase, poate să absoarbă azotul din aer și să-l aducă în sol. Probabil că boabele de soia au fost introduse în alimentație abia după ce s-au descoperit tehnicile de fermentație.
Diversele mâncăruri pe bază de soia sunt parte integrantă a vieții și alimentației asiaticilor, dar sunt neînsemnate sau chiar necunoscute în Occident. De exemplu, consumul zilnic mediu de soia, în oricare din formele sale, este de aproximativ 65 de grame pe cap de locuitor în Japonia, cam 40 de grame în China și sub un gram de persoană în Occident. Aceste mari diferențe de dietă se reflectă asupra sănătății.
Cei care au făcut un studiu atent al limbii japoneze au descoperit că, în mod surprinzător, nu există nici un cuvânt care să desemneze “bufeul”, simptom vasomotor caracterizat prin dilatarea bruscă a vaselor de sânge, însoțită de o senzație de căldură, simptom întâlnit în mod obișnuit la femeile aflate la menopauză.
În mod evident, aceasta nu se datorează faptului că japonezele nu au menopauză, ci faptului că ele trec prin această perioadă de schimbări hormonale fără să aibă aceste simptome. De curând, cercetătorii au descoperit că japonezele și chinezoaicele, pe lângă faptul că nu au probleme de menopauză, au o incidență mai scăzută a cancerului de sân. În plus, nu doar femeile, dar și bărbații din Orientul Îndepărtat au o sănătate a aparatului reproducător mai bună și un nivel mai scăzut al colesterolului.
Surse alimentare de soia
Edamame, înseamnă în japoneză ‘boabe pe ramură”, iar aceste boabe constituie mâncarea preferată în Japonia. Păstăile sunt recoltate rapid, pentru a evita întărirea excesivă a boabelor, și sunt fierte ușor. Apoi, boabele pot fi mâncate direct din păstăi. Soia așa cum se găsește la noi trebuie lăsată la înmuiat câteva ore, apoi trebuie fiartă 60-90 de minute, preparându-se ca orice altă leguminoasă. Fasolea mung sau soia verde și adzuki sunt mai bune pentru gătit decât soia obișnuită.Â
Soia coaptă se prepară prin înmuierea în apă a boabelor crude și coacerea lor până capătă o culoare maronie. Asemănătoare arahidelor ca aspect și gust, boabele de soia coapte sunt o sursă excelentă de proteine și izoflavoni.
Făina de soia este disponibilă în două variante< degresată (50% proteină) și integrală (40% proteină). Ambele tipuri de făină, când sunt amestecate cu făina de grâu, cresc valoarea nutrițională și produc o cocă bună pentru diverse întrebuințări, fără a fi nevoie să se adauge ouă (lecitina de soia acționează ca un emulsificator, ca și cea din ouă). Multe feluri de mâncare vegetariene pot fi făcute din făină de soia.
Proteina din soia este disponibilă într-o varietate de forme (concentrată, izolată sau texturată). Concentrația de proteină variază de la 70% până la 96%. Este potrivită în special pentru prepararea mâncărurilor fără carne.
Miso este o pastă fermentată preparată dintr-un amestec de boabe de soia, sare și un agent de fermentare, koji, făcut în general din orez și din ciuperca Aspergillus oryzae. Ingredientele sunt amestecate și lăsate să fermenteze între 6 luni și 5 ani. Din punct de vedere istoric, era folosit în supă pentru a compensa lipsa de proteine impusă de interdicția budistă de a consuma carne.
Istoria preparării tofu-lui a început în vestul Chinei acum mai bine de 2200 de ani. Tehnologia de atunci implica pulverizarea boabelor de soia care fuseseră înainte înmuiate în apă, extrăgându-se un lichid albicios sau “lapte”. În mod tradițional, tofu se obține prin coagularea acestui lichid folosind un compus natural de origine marină numit nigari sau, alternativ clorura de calciu (produsă de un mineral extras din sol), sulfat de magneziu (săruri Epsom) sau acizi slabi, cum sunt zeama de lămâie sau oțetul. Deși tofu este renumit pentru gustul oarecum insipid, aroma sa poate fi ușor schimbată în funcție de ingredientele și mirodeniile adăugate< absoarbe imediat aroma alimentelor împreună cu care este gătit.
Contrar părerii generale, consumul de lapte de soia în Asia este de dată relativ recentă. Acest produs a fost promovat de un misionar american care a și înființat primele fabrici în China în 1936. În China și Coreea laptele de soia reprezintă doar 5% din consumul total de soia, iar în Japonia procentul este și mai mic. Laptele de soia are un gust specific, adesea neplăcut pentru unele persoane, din cauza prezenței compușilor cu miros puternic produși de enzima numită lipooxigenaza, care este eliberată în timpul pulverizării boabelor. Dacă doriți să beți un lapte de soia de calitate, citiți cu atenție eticheta înainte de a cumpăra produsul.
Unele produse din soia existente pe piață sunt mai degrabă băuturi cu arome artificiale decât lapte de soia autentic, întrucât sunt făcute din proteine extrase din soia combinate cu alte ingrediente. Să nu uităm faptul că, în cantități egale, soia conține mai multe proteine și mai mult fier decât carnea, mai mult calciu decât laptele și cantități mai mari din vitaminele B1, B2 și B6 decât ouăle. :i toate acestea fără colesterol.
Chiar dacă sunteți un adept al produselor de soia, ca și în cazul altor alimente, nu trebuie, totuși să considerați soia un “aliment magic”. Soia trebuie integrată într-un regim alimentar diversificat și echilibrat. Trebuie consumată cu moderație așa cum se întâmplă și în Asia. Cercetările arată în mod clar faptul că soia este benefică pentru sănătate în special când este consumată sub formă de produse de soia fermentate (tofu, miso etc).
Fii primul care comentează