Sorin Ovidiu Vîntu, încarcerat ca urmare a unei condamnări la un an de detenţie pentru şantaj, a fost dus, luni dimineaţă, la Parchetul instanţei supreme pentru a studia dosarul FNI, în care este acuzat de spălare de bani, procurorii finalizând cercetările în această cauză.
Surse judiciare au declarat, luni, conform MEDIAFAX, că ancheta în dosarul FNI a fost finalizată, iar Sorin Ovidiu Vîntu a fost dus la sediul instituţiei pentru a studia volumele de urmărire penală.
Totodată, Sorin Ovidiu Vîntu va da o declaraţie şi în dosarul Petromservice, la solicitarea procurorilor ce anchetează acest caz. Vântu este cercetat în acest dosar alături de fosta conducere a companiei, pentru devalizarea Petromservice, prejudiciul produs prin falimentare controlată fiind de peste 83 de milioane de euro.
Sorin Ovidiu Vîntu a fost audiat, joi, la Parchetul instanţei supreme în dosarul privind prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii (FNI).
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-au adus la cunoştinţă lui Vîntu, în 19 iulie, faptul că s-a dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă de el sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor.
Din probele administrate de procurori s-a stabilit că, în perioada 1999-2000, Vîntu a realizat mai multe răscumpărări de unităţi de fond FNI şi a utilizat aceste sume la achiziţionarea unor bunuri imobile, altele decât cele reţinute în starea de fapt din rezoluţia de începere a urmăririi penale.
De asemenea, materialul probator administrat după începerea urmăririi penale demonstrează faptul că o parte din imobilele intrate în proprietatea SC Imobiliar Network 2002 SA, societate controlată de către Vîntu, au fost închiriate pentru diferite sume de bani.
“În raport de starea de fapt descrisă, probele au relevat faptul că învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu a săvârşit aceleaşi infracţiuni şi în privinţa acestor bunuri şi este necesar a se dispune extinderea cercetărilor pentru faptele noi constatate în sarcina sa. În aceste condiţii, pe baza probatoriului administrat, s-a stabilit că învinuitul Vîntu Sorin Ovidiu a supus procesului de spălare a banilor, pe lângă sumele reţinute în starea de fapt iniţială (respectiv suma de peste 700.000 lei provenită din infracţiunea de delapidare şi peste 9,6 milioane lei provenită din infracţiunea de înşelăciune) şi alte sume mari de bani.
Astfel, potrivit probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că şi suma de peste 130.000 lei a fost supusă procesului de spălarea banilor, fiind rezultată tot din infracţiunile săvârşite, adică peste 5,47 milioane de dolari la data prăbuşirii FNI, respectiv sumele de 278.034 de dolari şi 786.060 euro, provenite din chirii”, potrivit procurorilor.
Joia trecută, Nicolae Popa a fost audiat în dosarul în care Sorin Ovidiu Vîntu este cercetat pentru spălare de bani şi instigare la delapidare.
Nicolae Popa a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească aproximativ o sută de milioane de euro compensaţii. Decizia a rămas definitivă în 2009.
Fii primul care comentează