Ca urmare a declarării stării de epidemie de gripă la nivel naţional, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare a luat mai multe decizii referitoare la accesul vizitatorilor în secţiile spitalului. Fiecare pacient poate fi vizitat de o singură persoană pe durata a maximum 5 minute.
Vizitatorii vor purta, în mod obligatoriu, echipament de protecţie (mască) pentru prevenirea transmiterii infecţiilor pe cale aerogenă. Măştile vor fi puse la dispoziţia vizitatorilor la intrarea în secţie.
Se recomandă amânarea vizitei dacă aparţinătorii prezintă infecţii acute respiratorii.
În cazul în care vizita este absolut necesară, pacienţii vor purta mască şi halat pe durata prezenţei în salon.
Vizitatorilor li se recomadă să–şi acopere gura şi nasul cu o batistă sau şerveţel umed în cazul în care strănută sau tuşesc. Şerveţelele vor fi aruncate la gunoi după utilizare.
Accesul vizitatorilor este permis, în limita celor 5 minute, de luni până vineri între orele 15.00-18.00 iar sâmbăta şi duminica între orele 15.00-16.00.
Este interzis accesul vizitatorilor în următoarele secţii: Neonatologie; Obstretică; Pediatrie; Boli Infecţioase; Terapie Intensivă; Nefrologie/ Dializă; Chirurgie Plastică; Oncologie.
Pentru a evita supraaglomerarea Unităţii de Primiri Urgenţe, pentru a preveni creşterea timpului de aşteptare, pacienţii care prezintă semne ale infecţiilor căilor respiratorii sunt rugaţi să apeleze mai întâi la medicii de familie şi la centrele de permanenţă.
Fii primul care comentează