

Unul dintre stâlpi a căzut peste adăpostul unui cioban
În data de 18 ianuarie, în localitatea Gherţa Mare din comuna Turţ s-a petrecut un incident care putea deveni regretabil. Un stâlp de electricitate a căzut peste adăpostul unui cioban, însă numai norocul a făcut ca acesta să nu se afle înăuntru la momentul posibilei tragedii. Ceea ce este de remarcat e faptul că Electrica SA nu a binevoit să ia măsuri, deşi localnicii de pe strada Susani au sunat de nenumărate ori pentru a se interveni în teren.
Strada menţionată mai sus este singura din întreaga localitate care mai are stâlpi de lemn. În rest, după cum a precizat localnicul Florin Bene, pe toate străzile s-au pus stâlpi din beton, care au rezistenţă, şi nu prezintă un pericol public pentru cetăţeni.
“Nu se poate să sunăm la ei, să le semnalăm tot noi problema, să plătesc facturi de 3000 de lei, iar stâlpii aceia tot aşa să fie de aproape 30 de ani.
Ţin minte că eram copil şi părinţii mei şi alţi vecini au pus stâlpii aceia, au adus lemne din pădure, i-au cioplit şi s-au străduit să facă astfel încât să avem şi noi curent.
Dar de atunci şi până astăzi nu a fost posibil să înlocuiască şapte amărâţi de stâlpi? Mai bine aşteptăm să se întâmple o tragedie?
Bine că nu a fost înăuntru în adăpostul lui, că cine ştie ce putea fi. Vântul suflă, în general, foarte tare, şi la ora aceasta, are o viteză extremă.

Ne simţim desconsideraţi de compania de furnizare de electricitate, în condiţiile în care noi ne achităm facturile la zi. Nu se poate aşa ceva. Am sunat la punctul de lucru de la Negreşti, iar de acolo nimeni nu a binevoit să vină să vadă care este problema.
Sunt singurii stâlpi de lemn din localitate, şi aceia pe strada noastră. Şi deja sunt putreziţi la bază, după atâţia ani.
Ar fi bine să se sesizeze cineva, că cei de la sediul din Satu Mare au trimis o echipă, dar care efectiv nu a luat nicio măsură.
Au venit lucrătorii Electrica din Negreşti, s-au uitat şi au plecat.
Ce treburi sunt astea?”, a declarat revoltat localnicul Florin Bene, din Gherţa Mare, comuna Turţ.
Stituaţia precară a stâlpilor din localitatea Gherţa Mare se cunoaşte de ani de zile de către furnizorul de curent electric. Chiar s-a ajuns până într-acolo încât doi stâlpi care stau să cadă au fost legaţi cu sârmă, ca să nu se prăbuşească de tot.
Aceasta a fost, desigur, “lucrarea de reabilitare” făcută de compania furnizoare.
Continuarea o puteţi citi în ediţia tipărită din data de 21 ianuarie 2023.
Fii primul care comentează