Sulla si sula

Asculta acest articol

Sunt mare fan de istorie. In ultimii ani am citit si citesc inca tot ce prind pe istoria Romei. Pentru ca sunt adeptul desavarsit al incercarii permanente de a invata din greselile istoriei, ceea ce, fireste, nu se prea intampla. Ba chiar dimpotriva. Mai am fix cu un capitol din volumul doi din monumentala “Istoria romana” a lui Theodor Mommsen. Tocmai ce am terminat de citit partea cu restauratia lui Sulla, o perioada cumplita din istoria Romei, de teroare oficiala ca principiu de guvernare. Sulla a insemnat sfarsitul unui razboi civil devastator, care, grosso-modo, a durat vreo 40 de ani, timp in care Roma incerca sa se regaseasca pe sine si sa inteleaga ce are de facut in continuare. Cred ca Sulla a fost primul care a inteles ca Republica Romana, asa cum a fost ea construita, e pe moarte, si ca nu mai exista nicio sansa de salvare. Dar, cu toate acestea, fiind un aristocrat pur sange si un conservator prin definitie, si-a facut din restauratia vechilor principii de guvernare republicane, cu Senatul in rol principal, o misiune de onoare, pe care a urmat-o cu consecventa teribila de care a dat dovada toata viata. Asta in conditiile in care, parerea mea, el oricum stia ca ceea ce face este sortit esecului. Dar cu toate acestea a facut-o. Si, mai mult, in momentul in care a simtit ca misiunea lui s-a incheiat, a renuntat la puterea imensa de care dispunea (unica pana atunci in istoria Romei, iar atunci Roma insemna cam toata lumea) si s-a retras ca simplu cetatean. Un gest pe care inca istoria se straduieste sa il inteleaga…

Citesc istoria Romei cu un respect deosebit pentru ce au facut acei oameni de stat, cu greselile, pacatele si succesele lor, de pe urma carora inca mai traim noi, civilizatia occidentala. Fara teribilul accident istoric numit Roma, noi nu am fi fost niciodata, ca civilizatie, ceea ce suntem. Citesc despre barbatii aceia de stat, multi dintre ei lideri extraordinari, care au construit un imperiu pornind de la un satuc prapadit pierdut printre mlastini. Si apoi inchid paginile cartii si revin la Romania in care traim. Si imi dau seama cu o tristete magnifica< de la Sulla am revenit la sula…

Cristian China Birta