Asculta acest articol
În aceste zile, comunităţile sătmărene care au/au avut etnici germani, comemorează împlinirea a 80 de ani de la deportarea şvabilor sătmăreni în fosta Uniune Sovietică, în lagărele/taberele de muncă forţată. Pretextul deportării şvabilor din România, aşa cum menţionează unele documente ale vremii, a fost de a compensa pierderile suferite de Uniunea Sovietică, ca urmare a distrugerilor provocate de armata germană.
Dacă zilele trecute în Tiream, cu participarea unor invitaţi din partea oficialităţilor judeţene, au avut loc manifestări menite a comemora, aşa cum anticipam, 80 de ani de la deportarea şvabilor sătmăreni în lagărele de muncă forţată din Rusia, iată că duminică, 19 ianuarie, la Beltiug, a avut loc comemorarea şvabilor deportaţi din această unitate administrativ teritorială.
Comemorarea despre care facem vorbire în cele ce urmează a fost iniţiată de Peck Francisc, preşedintele Forumului Democrat German – FDG, organizaţia locală.
Manifestările dedicate comemorării au început încă la Biserica romano-catolică din centrul de comună.
Au fost deportați 4300 de șvabi din județ
După încheierea la biserică a ceremoniei religioase de duminică, enoriaşii au fost invitaţi să participe în continuare la alte momente comemorative, de această dată organizate în cimitirul romano-catolic nou.
Acolo s-au adunat aproximativ 50 de persoane, în majoritatea lor de vârsta a doua şi a treia, care au asistat la rugăciunea rostită de preotul romano-catolic Tatar Zoltan. Acesta s-a rugat pentru cei aproximativ 200 de localnici din comuna Beltiug, care au fost victime ale deportării în urmă cu 80 de ani în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. A urmat apoi, a alocuţiune rostită în limba germană de către preşedintele FDG Beltiug Peck Francisc. Corul bisericii romano-catolice din Beltiug a cântat câteva cântece religioase în ton cu evenimentul comemorativ, după care a rostit o alocuţiune Ioan Bartok Gurzău, primarul comunei.
Printre cele rostite de primarul Bartok Gurzău menţionăm: „(…)Fenomenul deportării populaţiei de origine germană din spaţiul românesc în lagărele de muncă din fosta URSS, se plasează în condiţia ultimelor luni ale celui de al doile Război Mondial. Acţiunea a fost strict reglementată prin Ordinul A/192/1945, semnat de generalul Vinogrados, locţiitorul preşedintelui Comisiei Aliate de Control, comandantul sovietic care administra această parte a României, care şi-a justificat acţiunea prin conceptul de “vină colectivă” a tuturor celor de etnie germană. Peste 75.000 de cetăţeni de origine germană din România, din care 4.300 de şvabi judeţul Satu Mare, din care 203 din comuna Beltiug, au fost victime ale deportării în lagărele de muncă silnică din Rusia.
Practic întregul tineret cu putere de muncă, bărbaţi între 18 şi 45 de ani şi femei între 18 şi 35 de ani, din fiecare localitate şvăbească au fost deportaţi în regiunea Doneţk, din Ucraina, cunoscută şi sub numele de Dombas, dar şi în zone din Munţii Urali. Acolo au fost internaţi în tabere de muncă forţată şi au lucrat în condiţii foarte grele în minele din zonă. Sovieticii au considerat că prin acest demers incalificabil, se compensează distrugerile pe care le-a făcut armata germană în timpul războiului.
Contextul politico-militar în care s-au petrecut deportările s-au datorat înfrângerii suferite de armata germană şi de reparaţiile reclamate de URSS. S-a ascuns în permanenţă adevărata cauză a deportărilor (…) De aceea se impune comemorarea deportării pentru a atrage atenţia tuturor ca asemenea evenimente să nu se mai repete niciodată (…) “.
Aşa cum s-a subliniat pe parcursul alocuţiunilor rostite, din cei 203 etnici germani/şvabi deportaţi din Beltiug, 23 şi-au pierdut viaţa pe meleagurile unde au fost obligaţi să presteze muncă forţată.
Se cuvine subliniat faptul că, autorităţile române, în speţă Guvernul Rădescu, nu a lăsat fără comentarii Ordinul A/192/1945, semnat de generalul Vinogrados.
În nota transmisă se arăta că Tratatul de armistiţiu, încheiat la 12 septembrie 1944, nu prevedea deportări și că industria românească avea de suferit în urma deportării unei forțe de muncă atât de numeroase, în special a unui procent ridicat din forța de muncă calificată, din sânul populației germane.
În încheierea notei, Rădescu sublinia aspecte umanitare: soarta femeilor și a copiilor rămași acasă. Deoarece reacția SUA la deportările ordonate a fost firavă, iar cea a Angliei reținută, autoritățile României ocupate de armata sovietică nu au avut niciun mijloc de a se opune dispoziției sovietice de deportare.
Ceremonia religioasă, alocuţiunile rostite au fost urmate de depunere de jerbe şi flori la monumentul din cimitir, care aminteşte de această deportare a şvabilor, iar apoi, fanfara din Beltiug, a interpretat câteva piese în ton cu activităţile comemorative.
Participanţii la ceremonia din cimitir au fost invitaţi în final să servească prăjituri, băuturi răcoritoare şi vin, în memoria celor care au fost victime ale deportării în Uniunea Sovietică. Se cuvine subliniat faptul că, vremea rece, cu cer noros şi vânt, a fost un adevărat test de rezistenţă fizică pentru toţi participanţii la acest eveniment comemorativ.
Fii primul care comentează