Asculta acest articolPrivit mai cu atenție și în profunzimea gândirii sale, Klaus Iohannis este, într-adevăr, un altfel de președinte. Tot atât de adevărat este că, deocamdată, nu știm cu exactitate ce vrea, însă din punctul de vedere al aparițiilor publice este total diferit de toți predecesorii săi. Toată lumea este de acord asupra unui singur punct, că vorbește puțin. O parte a populației merge mai departe și apreciază că nici nu face foarte multe lucruri. Acest aspect rămâne de văzut în viitor.
Tăcerea o fi de aur, dar, din păcate, nu aduce voturi. Cu cât un politician tace mai mult cu atât este mai repede uitat de public. Notorietatea se câștigă prin aparițiile publice la televizor și în presă. Rețelele de socializare sunt o rampă de lansare de jucărie. Acolo găsești de toate și nimic. Vlădica se trage de brăcinari cu opinca. Împăratul postează cam aceleași lucruri cu cerșetorul. În politică se vorbește de la tribune publice, prin intermediul tradiționalelor mijloace de informare în masă.
Un alt tăcut și-a făcut apariția pe scena publică. Liviu Dragnea trecea drept un lider politic din spatele scenei. Nu era un om de discurs. Odată cu propulsarea sa pe prima poziție în PSD a început să vorbească. A început să-și dea drumul la gură, conștient fiind că doar vorbind și vorbind și vorbind îți faci un loc între liderii politici importanți. Tot atât de adevărat este și că nu trebuie să spui prostii. Ca în cazul fostului ministru Ioan Rus, căruia i se poate aplica zicala “dacă tăceai, ministru rămâneai”.
Ca și președintele Iohannis, oarecum copiindu-l, Liviu Dragnea încearcă să spună lucruri decente. Să zicem că în acest moment contează și tonul, așezat, fără stridențe. Dar mai contează și mesajul transmis. Aici va trebui să fie ceva mai clar. La fel ca președintele Iohannis. Ambii se profilează ca lideri de facto ai celor două blocuri politice. Alegând tăcerea ca metodă de captare a încrederii populației, este absolut necesară o mașinărie de propagandă ajutătoare. Aici trebuie să-și asume rolurile de principali vectori de imagine partidele propriu-zise. PNL și PSD nu pot fi simple remorci la cei doi lideri. S-ar părea că unul dintre ei, Klaus Iohannis, nici nu este dispus să tragă pentru alții. Liviu Dragnea ar dori să-și tragă partidul după el, dar oricât ar vrea nu poate. Vine o vreme când partidele trebuie să-și împingă liderii. Poate că aceea vreme dacă nu cumva a sosit, ar fi trebui să sosească. În fond, partidele asigură alternativele la guvernare. Acum nu-i greu de ales: PSD sau PNL. De cine depinde? De fiecare partid, de sus, de la vârf, până jos la ultima organizație locală, județeană.
PSD pare cu un pas în față. Este la cârmă, dar a generat și un eveniment major, alegerea directă a președintelui. Cinstit sau necinstit, au mișcat peste 400 000 de oameni. În acest timp PNL se plimbă cu pancarde albe prin Parlament cerșind votul prin corespondență. Este o acțiune politică, este adevărat, dar este prea puțin. PNL trebuie să coboare cu picioarele pe pământ, nu pe marmura din palatul făcut de Ceaușescu. Este problema acestui partid, care nu-și găsește vocea, să-și intre în rolul de necesară alternativă la guvernarea de stânga. Chiar dacă tăcerea este de aur, acest lucru nu se referă la oamenii politici. Ei trebuie să vorbească pentru a câștiga încrederea populației. Cum și ce să vorbească este problema lor.
