Image 1
Image 2

CRIMA CARE A ȘOCAT ROMÂNIA

Tânăr reținut pentru omor după ce a ucis un șofer Uber

Tânăr reținut pentru omor după ce a ucis un șofer Uber
După extinderea investigațiilor, suspectul a fost identificat și reținut.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

 

 

Un tânăr de 21 de ani din Bărcănești, județul Prahova, a fost reținut pentru omor după ce a incendiat o mașină, iar ulterior s-a descoperit că a ucis proprietarul acesteia, un șofer Uber, și a ascuns cadavrul într-o pădure din apropierea localității Snagov. Tânărul este acuzat de omor calificat, tâlhărie calificată, conducere fără permis și distrugere prin incendiere.

 

 

Conform IPJ Prahova, suspectul urmează să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei măsuri preventive. Cercetările sunt efectuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sprijinul polițiștilor din Serviciile de Investigații Criminale din Prahova și Ilfov.

 

 

Incidentul a avut loc după ce agresorul a solicitat o cursă Uber din Ploiești. Anchetatorii menționează că între șofer și tânăr a izbucnit un conflict spontan, posibil legat de neînțelegeri privind plata cursei. În timpul altercației, suspectul a folosit de peste 20 de ori o armă albă pentru a-și ataca victima.

 

 

După comiterea crimei, tânărul a ascuns cadavrul șoferului într-o pădure din zona Snagov, apoi a condus mașina victimei până în localitatea Brazi, unde a incendiat-o pentru a șterge urmele. Însă, acest gest l-a trădat, poliția fiind alertată după descoperirea mașinii în flăcări.

 

 

Polițiștii din Secția Rurala Cocorăștii Colț au fost sesizați în jurul orei 00:30 cu privire la un incendiu izbucnit la un autoturism în extravilanul localității Brazi. După extinderea investigațiilor, suspectul a fost identificat și reținut. Cadavrul șoferului de 31 de ani a fost găsit abandonat în pădurea din Snagov și transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

 

 

magazin online de aer conditionat si sisteme de climatizare
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*