Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi că platforma prezentată de Dacian Cioloş reprezintă ”o continuare a tacticii de inducere în eroare a românilor după Colectiv”.
”Prima mea constatare este că textul semnat de domnul Cioloş nu îi aparţine, ci a fost scris de cei care-l folosesc drept paravan pentru interesele lor personale sau ale unui grup restrâns de iniţiaţi de la Preşedinţie şi din PNL. Autorii Platformei au preluat componente notorii ale discursului anticonstituţional promovat de preşedintele Iohannis (…) ei, semnatarii Platformei, sunt societatea, ceilalţi sunt intruşi, n-au ce căuta, aşa că «plecaţi voi, să ne aşezăm noi». Dacă nu plecaţi, ştiţi bine că DNA lucrează”, a transmis Tăriceanu prin intermediul unui comunicat de presă remis Mediafax.
El îşi exprimă nedumerirea că Dacian Cioloş semnează ca simplu cetăţean, deşi este ”favoritul preşedintelui Iohannis şi al PNL la funcţia de viitor premier”.
”Acest amestec de calităţi ale lui Dacian Cioloş, din care nu rezultă dacă e doar actual prim-ministru sau se vede şi în viitor pe această funcţie, dacă va fi simplu cetăţean româno-francez cu domiciliul la Bruxelles sau dacă va adera la PNL, este o continuare a tacticii de insinuare «pas cu pas» a «guvernului meu», de inducere în eroare a românilor lansată după tragedia de la Colectiv”, este de părere preşedintele Senatului.
El i se adresează direct premierului cu mesajul că trebuie să se înscrie într-un partid.
”Dacă aţi semnat Platforma în calitate de simplu cetăţean, o voi trata ca şi pe multele alte sugestii care-mi vin la sediul ALDE din partea alegătorilor, care, asemenea dvs., vor să fie bine ca să nu mai fie rău. Dacă aţi ales să fiţi un viitor fost prim -ministru, drepturile de autor ale Platformei pot fi cedate unei edituri interesate de memoriile dvs. Dacă vreţi să ocupaţi funcţia de prim – ministru după alegeri, regula democraţiei e simplă şi vă este cunoscută: vă înscrieţi într-un partid, partidul dvs. redactează un program de guvernare şi vă prezentaţi cu el în faţa electoratului”, este mesajul lui Tăriceanu pentru Cioloş.
El încheie cu un scurt comentariu pentru ”cei care pretind că n-au înţeles rolul DNA în alegeri şi că eu mă manifest împotriva justiţiei”.
”Dosarele întocmite de DNA în care este implicat Vasile Blaga au o vechime apreciabilă. Coincidenţă uluitoare: ele au fost scoase la momentul oportun din sertarele procurorilor pentru eliberarea unui loc de co-preşedinte al PNL. Pasul următor a fost făcut ieri, o dată cu publicarea Platformei. Urmează peste puţină vreme eliberarea fotoliului de preşedinte al PNL, ocupat în prezent de Alina Gorghiu, în favoarea lui Dacian Cioloş. Pregătirea de artilerie a început o dată cu convocarea dnei. Gorghiu la ÎCCJ şi cu dezvăluirile publicate de divizia acoperiţilor din presă”, menţionează Tăriceanu.
Premierul Dacian Cioloş şi-a lansat luni seara Platforma România 100 (România la 100 de ani), pe Facebook, precizând că ea conţine 10 principii ale unei guvernări, însoţite de un portofoliu de proiecte naţionale care crede că ar trebui continuate sau începute de guvernul viitor.
“După alegerile din 11 Decembrie 2016, România riscă să aibă în prima linie, să fie condusă de oameni politici cercetaţi penal, cu condamnări penale, oameni care nu mai pot reprezenta viitorul. La 100 de ani de la Marea Unire, România merită o clasă politică cinstită, care să devină un model de etică şi onestitate, nu de populism şi demagogie. Merită un Parlament ai cărui membri respectă justiţia, care ţin cont de nevoile şi de aşteptările societăţii, care lucrează pentru ţară, nu pentru interese private. România are nevoie de oameni politici, demnitari şi oameni de stat vizionari, în serviciul cetăţenilor”, se arată în platforma lansată de premier luni seara.
Fii primul care comentează