
USL va fi distrus din cauza deteriorării spiritului de echipă. Individ după individ, deopotrivă liberali și social democrați, sapă sub zidurile acestei construcții politice. Unul dintre critici este fostul premier Călin Popescu Tăriceanu. El nu vede niciun proiect economic. Altul este Adrian Năstase, care de asemenea, nu vede cu ochi buni unele măsuri luate de Victor Ponta.
Numărul celor care nu au o părere bună este din ce în ce mai mare atât din rândul PSD, cât și PNL. Întrebarea este dacă USL a trecut prin toate fazele și, ajunsă la apogeu, nu mai are de ce să existe. Creșterea și descreșterea a decurs conform scopului propus, obținerea guvernării. Într-adevăr, țelul colectiv a fost deja atins, rămânând doar partea proiectului cu dedicație individuală, câștigarea funcției de președinte de către Crin Antonescu.
Se pare că întâi s-a decis identitatea candidatului prezidențial, apoi s-a semnat protocolul. Deci s-a pus carul înaintea cailor. Este greu să ții o armată formată din soldați diferiți împreună doar pentru a-l impune pe comandantul suprem. Nu poți cere la infinit unui primar PSD, unui parlamentar, unui simplu membru PSD, să țină portretul liderului liberal la sân doi ani de zile. Dacă alegerile parlamentare și prezidențiale ar fi fost suprapuse, totul decurgea conform înțelegerii.
Decalarea în timp înseamnă erodarea relației din cauze naturale. Construcția în sine părea la început împotriva naturii. A funcționat mai bine decât se așteptau cei care au inițiat-o. USL a funcționat și la nivel județean mai bine decât se așteptau conducerile celor două partide. În multe județe au ajuns să conviețuiască pașnic, în același țarc politic, lupul și mielul. Se pare că până la urmă instinctele politice, doctrinare, ideologice, își spun cuvântul. Încet, încet legăturile se rup, și în multe organizații din țară, se deslănțuie lupte surde, cele mai multe din motive inventate, pentru că politicienii sunt mai degrabă pregătiți sufletește să lupte decât să colaboreze.
Traian Băsescu, cu mult înainte de PDL, a sesizat acest lucru și alimentează din plin conflictul încă în fașă. Laudă pe unul, critică pe altul, în speranța că de undeva va exploda nemulțumirea unuia dintre lideri. PDL nu susține în mod sistematic strategia președintelui, acest partid fiind el însuși în criză. Este norocul nesperat al USL, dar nu va ține la infinit, adică până la prezidențiale. Testul cel mai apropiat va fi cu ocazia referendumului pentru modificarea Constituției. Peste câteva luni se va testa unitatea USL.
Peste câteva luni PSD și PNL vor trebui să iasă în lume împreună, pentru a mobiliza lumea la vot. Tot atunci se va decide și direcția spre care se îndreaptă Traian Băsescu. Dacă în perioada campaniei va reuși să ațâțe spiritele, s-ar putea să asistăm la o confruntare dură între PSD și PNL cu ocazia alegerilor europarlamentare. Mergând separat este greu, dacă nu cumva imposibil, să-i mai aduni pe social democrați și liberali la prezidențialele din toamna anului viitor. Până atunci mai este un an și jumătate, dar perioada respectivă nu va fi una de liniște și înțelegere, ci una de confruntare și competiție internă între două partide prietene pe față, rivale în fond.
Este greu să faci azi o listă a politicienilor din cele două partide care sapă la temelia USL, însă este de așteptat ca numărul lor să crească, nu să scadă. Ar fi greșit să credem că disensiunile sunt doar de ordin personal. Dimpotrivă, ele sunt profunde, fiind vorba în cele mai multe cazuri de viziuni politice diferite, în funcția de orientarea fiecărui partid. Deocamdată dreapta liberală pare mai agresivă, în timp ce stânga pare mai conciliantă. Echilibrul general este păstrat, dar nu se știe până când. Testele viitoare, mai cu seamă referendumul și europarlamentarele vor fi decisive nu atât pentru viitorul politic al președintelui Crin Antonescu, cât pentru unitatea USL, unitate care înseamnă stabilitate politică.