
La nivel naţional, funcţionarii publici din peste 800 de unităţi administrativ teritoriale din ţară au participat între orele 11 şi 13 la greva de avertisment iniţiată de sindicatele afiliate la Sindicatul Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România – SCOR.
De la noi din judeţ, funcţionarii din 20 de comune şi din oraşul Ardud, fac parte din acest sindicat. Este vorba despre funcţionari din comunele: Apa, Bârsău, Căpleni, Craidorolţ, Crucişor, Culciu, Doba, Dorolţ, Lazuri, Micula, Oraşu Nou, Pomi, Porumbeşti, Terebeşti, Turţ, Valea Vinului şi Vetiş, Racşa, Moftin şi Homoroade.
Sindicaliştii la care facem referire, se simt discriminaţi mai ales în raport cu salariile de care beneficiază angajaţii din mediul urban, cu aceeaşi pregătire şi vechime în activitate. Ba mai mult, la stabilirea salariilor, potrivit legislaţiei, ar trebui să se ia în seamă salariul minim în plată – 3.300 de lei, în vreme ce şi acum se fac plăţi în baza salariului minim de 2.300 de lei, pentru luna decembrie 2023.
Fii primul care comentează