Image 1
Image 2
Acasa

SATU MARE

Tot mai puţine dosare întrunesc condiţiile pentru ajutorul de încălzire

Numărul sătmărenilor care pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei a scăzut dramatic, în ultimii şase ani, din cauza înăspririi condiţiilor de eligibilitate. Crearea listei cu bunuri deţinute de beneficiari ...
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
…i-a exclus pe mulţi dintre cetăţeni de la posibilitatea de a mai depune vreun dosar în acest sens.
De asemenea şi majorarea veniturilor populaţiei, care au dus la neeligibilitatea şi neîncadrarea în condiţiile de acordare a ajutoarelor. “Şi verificările pe care colegii mei le fac, vizavi de aceste solicitări, inclusiv instituţional vorbind, prin colaborare cu alte instituţii, Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, verificăm astfel lista bunurilor, dar şi a veniturilor pe care populaţia le are. De aceea, noi şi avertizăm populaţia că să depună obiectiv aceste formulare, pentru că vor fi verificate şi e păcat, pentru că se poate ajunge la returnarea ajutorului, fapt care poate să fie destul de dureros pentru o familie, care are şi copii şi este considerată caz social, pentru că a omis să declare anumite venituri sau bunuri”, a declarat Adrian Balaj. În sezonul rece al anului trecut s-au depus aproximativ 1100 de cereri, în condiţiile în care în anul 2007 erau 13.000 de solicitări. Scăderea formularelor depuse este foarte mare, dar în acel an, pârghiile de verificare erau mult reduse şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care numărul solicitărilor a fost mult mai mare, este de părere directorul DAS Satu Mare. Acesta a mai adăugat faptul că veniturile erau mult mai mici, comparativ cu pragurile pe care legiuitorul le-a fixat pentru acordarea ajutorului de încălzire.
Reamintim sătmărenilor că pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinţei persoanele singure a căror venit net lunar realizat în luna anterioară depunerii cererii nu depăşeşte suma de 2.053 lei, precum şi familiile a căror venit net lunar/membru de familie realizat în luna anterioară depunerii cererii nu depăşeşte suma de 1.386 lei.
Suplimentul pentru energie se acordă lunar pe tot parcursul anului şi inclusiv pe perioada sezonului rece, pentru iluminatul locuinţei şi susţinerea facilităţilor de gătit şi se acordă cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate.
Cetăţenii care au dreptul să primească un ajutor pentru încălzirea locuinţei, în acest sezon, sau care sunt eligibili pentru a primi suplimentul de energie, pot să meargă la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Satu Mare, începând cu 9 octombrie 2023, unde îşi pot depune dosarul complet, în acest sens.
Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns