Asculta acest articolScrie președintele PNL pe Facebook: “Pentru mine Alain Delon rămâne un model”. Filmele actorului francez l-au ajutat pe militarul de carieră, tânărul ofițer Ciucă, să evadeze din comunism.
Din câte știu este pentru prima oară când liderul PNL vorbește despre comunism. Dacă mergem în istorie, ne putem aminti de primii lideri liberali, mai ales de Radu Câmpeanu, care a trăit în exil rămânând un anticomunist convins.
Rămas singurul partid istoric, PNL pare să fi abandonat tema anti-comunismului din România. PNȚ-CD este ca inexistent, iar Partidul Social-Democrat din România, reînviat de Sergiu Cunescu, a fuzionat prin absorbție cu PDSR, astfel din anul 2001 practic, prin mezalianță, și PSD devine un pic partid istoric.
După fuziunea cu partidul care l-a dat pe Titel Petrescu, condamnat la închisoare pe viață de comuniști pentru “crimă de înaltă trădare”, eliberat în anul 1955, moare în anul 1957.
PSD nu pare deloc interesat să se situeze istoric în activitatea social democrației românești. Se mulțumește cu data de naștere fixată de Ion Iliescu după transformarea FSN-ului în partid politic, în 1990.
Lăsându-l pe liberalul Nicolae Ciucă să rememoreze filmele cu Alain Delon să facem un exercițiu de imaginație și să-l vedem pe Marcel Ciolacu la o rememorare a lui Titel Petrescu.
Dacă PSD s-ar plasa și ca urmaș al vechiului Partid Social Democrat din România, alianța dintre PNL și PSD nu ar părea atât de împotriva naturii.
Dar să ne întoarcem la Nicolae Ciucă, mai precis la marele actor Alain Delon, decedat zilele trecute. Răsfoind presa franceză, putem observa diferențele de abordare față de mass media de la noi. Alain Delon s-a declarat întotdeauna de dreapta, dar nu fost un conservator, un adept închistat într-o doctrină. De-a lungul vieții a avut relații diverse cu lumea politică, a interacționat cu diverși politicieni, cu președinții Republicii, uneori susținând pe unul, dar votând cu altul. Prieten cu tatăl lui Marine Le Pen, dar aproape de Emmanuel Macron în ziua votului a preferat să rămână acasă.
De regulă intelectualii, mai cu seamă actorii, spirite libere, votează întotdeauna cu dreapta.
Ar fi interesant de văzut în ce măsură liderii politici din România au relații strânse, chiar de prietenie, cu oamenii de cultură.
Zilele trecute, mai precis la săptămânii trecute, am putut vedea agenda de lucru a principalilor candidați prezidențiali. Unul, Mircea Geoană, s-a întâlnit cu un public ceva mai restrâns la o bibliotecă, altul, Marcel Ciolacu, a mers la biserică unde se sfințea o pictură, Nicolae Ciucă a mers la o expoziție de artă.
Problema este că în curând liderul PNL intră în breasla scriitorilor, ca autor al cărții controversată înainte de fi apărut, “Un ostaș în slujba țării”.
Presupunând că va câștiga alegerile prezidențiale, pentru că, așa cum spunea modelul său, Alain Delon, “Totul la dreapta!”, în ce măsură președintele Nicolae Ciucă va fi un real susținător real al culturii? Nu va face, la fel ca ceilalți președinți doar declarații de complezență că susține cultura? Subiectul este destul de sensibil. Conceptul de cultură implică și cultul eroilor, dar și cultul istoriei naționale, patriotismul care, exacerbat, tinde ușor-ușor spre naționalism.
În cazul lui Viktor Orban, cultul pentru istorie înseamnă indiscutabil naționalism exacerbat. Foștii președinți ai României au avut abordări și atitudini diferite față de cultură și patriotism. Ion Iliescu nu a putut depăși faze de “socialist luminat”. La Emil Constantinescu, infatuarea a depășit atașamentul real față de cultură și cultul istoriei. Traian Băsescu a rămas un marinar, iar Klaus Iohannis a rămas paralel cu totul înafara subiectului.
Să-i fie dat lui Nicolae Ciucă să devină primul președinte cu aplecare reală, firească, spre cultură și cultul istoriei? Nici lui Marcel Ciolacu nu i-ar strica să se apropie mai cu hotărâre de domeniul acesta zis cultural, atât de neglijat la vârful puterii.
Fii primul care comentează