Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Transferul de putere și victimele colaterale

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

    Cei care au crezut că suprapunerea dosarelor de corupție peste campania electorală va avea un efect zdrobitor vor avea marea surpriză să constate că alegătorii nu și-au schimbat opțiunile în mod radical. A fost doar o spălare a rufelor  politice murdare în public, eviendent în defavoarea partidelor. SRI și DNA au muncit 24 din 24 de ore, șapte zile pe săptămână cu o râvna demnă de cauză, dar lumea se întreabă de ce au făcut-o doar acum? Va fi o întrebare și un reproș care li se va aduce celor două instituții multă vreme după terminarea campaniei electorale. Victimele colaterale, deși majoritatea dintre ele vinovate, într-o formă sau alta se vor răzbuna sau vor fi răzbunate. Și vorbim aici de oameni grei, bine relaționați. Cea mai afectată este Elena Udrea, deși părea că ea este beneficiara anchetelor. Au căzut capete și dintr-o parte și din alta. La partidele mici se simte, la cele mari, ca la armata roșie, se simte mai puțin. Au fost scoși din circulație baroni locali, dar alții și mai lacomi le vor lua locul. Au căzut sforari, dar vin alții din urmă cu mai piține scrupule și cu interese economice și mai mari.
Să nu ne amăgim că SRI și DNA au făcut ordine. Reținerile și arestările preventive nu înseamnă justiție. Abia după procese, care pot dura ani de zile, se vor putea trage concluziile. Atunci, ca la în cazul revoluțiilor, vânătorii se vor transforma în vânați. Dar aceast exercițiu haiducesc în care mascații au dat senzația că se face dreptate rapid, a picat bine. Din fericire pentru nevinovați și din păcate pentru vinovați, în democrație dreptatea nu se face pe loc. Corupția, precum pasărea phoenix, răsare din propria cenușă. Tot mai multă lume consideră că nu se poate supraviețui politic fără corupție, ea devenind politică de stat. Totul este amestecat. Politica și afacerile merg mână în mână. Va rupe lanțul acesta o instituție care, în fond, face parte din sistem? Sau oamenii ei vor deveni la rândul lor victime colaterale? Partidele din România sunt prea puternice ca să permită amestecul altor forțe în treburile lor. Iar după fiecare rând de alegeri devin și mai puternice. Unele se întăresc la putere, beneficiind de toate avantajele specifice guvernării, altele se întăresc în opoziție pregătindu-se să le ia locul.
După alegerile de duminică 2 noiembrie, transferul de putere  se face la vârf. Deci cu atât va fi mai dramatică alternanța la putere. Se schimbă un simplu primar și se modifică harta economică a unei amărâte de comune, darmite când se schimbă un președinte. Și nu orice președinte, ci unul autoritar, puternic angrenat în tot și în toate. Traian Băsescu a schimbat un sistem ticăloșit cu alt sistem ticăloșit, pe care l-a controlat o vreme, dar care nu mai poate fi controlat. A spus-o el însuși în această campanie electorală. Ce schimbări vor surveni după plecarea unui președinte care și-a jucat rolul  de șef suprem până în ultima clipă? Greu de anticipat în detaliu, dar previzibile la modul general. Jumătatea (mai mare) din societate va răsufla ușurată, ca după căderea unui regim autoritar. Cealaltă jumătate, mai mică, va suferi, își va obloji rănile și se va pregăti de revanșă. Dar nu are în frunte un personaj carismatic. Klaus Iohannis, dacă într-adevăr va pierde alegerile, așa cum aratau sondajele la începutul campaniei și arată și la sfârșitul campaniei, nu pare omul potrivit să conducă opoziția. Poate că și el va fi o victimă,  a ambițiilor sale. Nu este exclus cu totul ca și după terminarea alegerilor să cadă capete, să continuie șirul victimelor colaterale.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)