

Toate staţiile din municipiul reşedinţă de judeţ vor fi modernizate
Directorul general al SC Transurban SA Satu Mare, Simion Ivan, a fost invitat miercuri, 24 iulie, în studioul Informaţia TV în cadrul emisiunii “Mersul economiei”, ocazie cu care a răspuns mai multor întrebări puse de noi.
Redăm în continuare pe scurt, cele mai de interes afirmaţii ale acestuia.
Firma are în circulaţie autobuze vechi de peste 30-40 de ani
În ce priveşte dotarea tehnică a Transurban (firma de transport în comun a municipiului reşedinţă de judeţ), am aflat că este una precară, având în circulaţie şi autobuze vechi de 30-40 de ani. Directorul ne-a spus că a solicitat în mai multe rânduri Consiliului local înoirea şi mărirea parcului auto, mai ales în ideea că firma va deservi toată zona metropolitană ce se va înfiinţa în curând.
“Domnul primar Coica mi-a spus că va încerca să cumpere autobuze noi, fie dintr-un credit bancar fie din fonduri europene. Pentru realizarea zonei metropolitane se vor accesa fonduri europene şi, o parte vor fi îndreptate către parcul nostru auto”, a conchis interlocutorul nostru.
O altă temă de interes pentru toţi sătmărenii care circulă cu autobuzele firmei este cea referitoare la modernizarea staţiilor de autobuz.
Am aflat că, în prima fază, toate staţiile vor fi acoperite şi dotate cu bănci pe care călătorii să stea în aşteptarea maşinii cu care doresc să se deplazeze. În faza a doua, în staţii se vor monta ecrane pe care se vor difuza informaţii referitoare la trasee, orarul şi timpul de aşteptare până la sosirea autobuzului de pe toate liniile. Desigur, în staţii se vor monta şi camere de supraveghere iar poliţiştii comunitari vor supraveghea şi dânşii staţiile.
În curând, toţi sătmărenii de peste 70 de ani vor circula gratuit
O altă temă abordată a fost cea referitore la facilităţile acordate pensionarilor. :i până în 15 iulie, dată de la care cei cu venituri de până la 500 lei pe lună pot circula gratuit, toţi pensionarii beneficiau de o reducere de 50% la preţul biletului (biletul costă 2 lei/călătorie, iar pensionarii plăteau numai 1 leu).
Pentru a beneficia de facilitate, pensionarii cu venituri de până la 500 lei/lună trebuie să prezinte la una din cele 7 chioşcuri ale firmei cu o copie de pe talonul de pensie, actul de identitate şi o poză ce ve fi aplicată pe legitimaţia cu care va putea circula gratuit.
În fine, în perspectivă, directorul Ivan ne-a spus că se va decide în Consiliul local – căruia îi este subordonată firma – ca toţi vârstnicii de peste 70 de ani cu domiciliul în municipiul reşedinţă de judeţ să circule gratuit pe toate liniile de autobuze.
La întrebarea privind o eventuală majorare a preţului biletului, interlocutorul nostru a ţinut să informeze sătmărenii că, în acest an, preţul unei călătorii va rămâne 2 lei, cât este şi în prezent.
În fine, l-am mai întrebat pe directorul general ce s-a întâmplat cu troleibuzele care au circulat prin Satu Mare în urmă cu câţiva ani. Am aflat că acestea au fost tăiate şi vândute la fier vechi, pentru că fostul primar şi Consiliul local le-a considerat nerentabile. De fapt, traseul acestora a fost prost realizat deoarece nu treceau prin Centrul vechi şi nici prin toate cartierele, fapt pentru care sătmărenii preferau să circule cu autobuzele iar troleibuzele circulau mai mult goale.
Fii primul care comentează