
Miercuri dimineață, cu puțin timp înainte de ora 10:00, un accident rutier grav a avut loc pe Drumul Național 19, la ieșirea din Ciuperceni spre Livada. Trei autoturisme s-au ciocnit în lanț, iar în urma impactului, trei persoane au fost rănite.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare, un tânăr de 26 de ani, din Cămin, nu a respectat distanța corespunzătoare față de autoturismul din fața sa, lovindu-l din plin. La volanul acestuia se afla o femeie de 25 de ani, din Halmeu. În urma coliziunii, mașina acesteia a fost proiectată într-un alt vehicul, condus de un bărbat de 63 de ani, din Batarci.
Impactul a fost atât de puternic, încât unul dintre autoturisme a fost aruncat în șanțul de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu trei victime: cei doi șoferi mai tineri, precum și pasagera din mașina condusă de femeia de 25 de ani.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Fii primul care comentează